Daca este adevarat ceea ce se spune - si anume ca, indiferent de varsta, copilul din noi nu dispare -, atunci fotbalul este una dintre jucariile cele mai fascinante care s-au inventat vreodata.
Fotbalul este atunci cand, lunea dimineata, te tachinezi cu colegii de serviciu pe marginea rezultatelor etapei din weekend. Fotbalul este atunci cand bei o bere cu prietenii, de bucurie pentru victoria echipei favorite sau de consolare dupa infrangere. Fotbalul este atunci cand iesi in strada pentru a sarbatori o izbanda a echipei nationale.
Fotbalul sunt cartile lui Ioan Chirila, pe care le sorbeai in adolescenta - „Si noi am fost pe Conte Verde”, „Pe marile bulevarde ale fotbalului”, „Finala se joaca azi”, „Glasul rotilor de tren”...
Fotbalul este terenul din cartierul copilariei. Acolo am vazut pentru prima oara cum traiau jocul oamenii inghesuiti pe cele
trei-patru randuri de gradene, ridicate neverosimil de aproape de linia de margine. Daca m-ar intreba cineva astazi care au fost cele mai frumoase meciuri pe care le-am vazut, ei bine, acelea au fost jucate pe terenul caruia i se spunea „Cutia”!
As da azi un meci de Champions League pentru a retrai una dintre acele confruntari cu „extraterestrii” veniti de la 100 de kilometri departare, cu un autobuz ce strabatea tantos strada principala a cartierului.
Fotbalul este acel lucru frumos si inutil pentru care nu merita sa-ti faci nervi - si iti repeti asta in noptile acelea in care nu poti pune geana pe geana, tot gandindu-te cum de s-a putut, cum de n-a vrut sa intre, cum de am gresit in asemenea hal...
Cu fotbalismul este altceva. Fotbalismul n-are nevoie nici de amintirile, nici de cartile tale si nu da doi bani pe placerea ta de a te juca. Fotbalismul iti cere doar sa cedezi si sa te inregimentezi.
Fotbalismul este atunci cand confrunta
