JURNAL DE CINEFIL Mai stii cum era cand te uitai la ceas la ora fixa si-ti spuneai ca te iubeste?! In conditii de "neindragosteala", coincidenta te-ar fi amuzat, dar, atunci, cautai o confirmare a dragostei impartasite. Si te agatai de prostia aia cu ceasul. Chiar daca stiai ca e o prostie. Asa e si cu bolnavii incurabili. Se agata de cate o prostie din asta ca sa-si confirme sperantele. Ca sa afle cate zile mai traiesc. Nu e ciudat ca e la fel si in cazul iubirilor si in cel al bolilor?
Vreau sa-ti povestesc despre niste oameni cu care ai multe lucruri in comun. E vorba despre cateva persoane care stau la Constanta, sunt "ghipsate" pe bucati mari de corp si-o sa stea imbracate in ghips multi ani de acum incolo. Asta nu-i impiedica sa se iubeasca, sa se gelozeasca, sa se invidieze pentru vreun "obiect de patrimoniu" sau pentru vreo iubita. Trebuie sa-i intalnesti.
Wandeska. Are mainile in ghips si-si doreste sa simta lucrurile cu degetele, sa-i treaca viata prin palme. Astia de aici nu inteleg de ce se duce in port la pesti, dar tu stii bine cat de alunecos si de scarbos e un peste viu; si ce dexteritate in degete trebuie sa ai ca sa tii in palme un peste care se zbate. De astea ii e dor Wandeskai.
Cand vii aici, te rog sa ramai in sala de mese dupa ce pleaca toata lumea. O sa o vezi pe adevarata Wandeska. In lupta cu mancarea.
Emanuel. S-a indragostit aici si, dupa o vreme, iubirea lui a ajuns la sfarsit. Solange, femeia cu care a invatat sa-si foloseasca ghipsul ca sa faca dragoste, n-a inteles cum de s-a terminat asa dintr-o data iubirea lui. N-a vrut sa admita ca si el, chiar asa ghipsat pe jumatate din corp, ar putea ajunge la capatul unei iubiri cu aceeasi pofta si voluptate cu care mananca ea portocale. Dar stie ca iubirile pot lasa urme cum lasa sucul de portocale urme pe rochia ei. Uneori ies la spalat, alteori - nu.
Sa te uiti
