De doi ani, romanii si sarbii se pot vizita doar cu pasaport si viza. "Stampila" care iti permite sa treci la vecini costa mult si se obtine destul de greu.

Au fost vremuri in care, pentru romani, sa ajunga in Iugoslavia insemna libertate. Pentru cei care nu indrazneau sa viseze atat de sus, insemna blugi, ciocolata, vegeta - lucruri imposibil de gasit in Republica Socialista Romania.

Cand a inceput razboiul si embargoul, s-a cam schimbat roata. Noi le strecuram lor benzina/motorina… Perioada n-a fost rea deloc nici pentru micii traficanti, care treceau peste granita de la hartie igienica pana la mic mobilier.

Un tanar roman, ajuns acum sofer, isi aminteste ca pe atunci era fixat pe comertul cu izmene. Odata s-a urcat in autobuzul care-l ducea la sarbi cu vreo 30 de perechi de izmene pe el, plus o geanta plina. "Abia am incaput pe usa de la autobuz si imi era asa de caaaaaaald", isi aminteste "traficantul". "Vamesul roman m-a lasat sa trec, desi s-a prins ca am atatea izmene pe mine, ca aratam si ma miscam ca un pinguin. Dar mi-a zis: «Ma, baiatule, daca tu crezi ca rezisti, eu te las sa treci», si asa am intrat cu ele in Serbia", spune fostul afacerist. A reusit sa le vanda rapid pe cele din geanta. Pentru cele 30 de perechi botite si transpirate care fusesera pe el a negociat doua zile in bazar fara sa lase la pret.

"Mergea foarte bine miezul de nuca, mergeau si macrameurile, dar eu ma specializasem pe izmene", spune fostul "traficant" de textile. Murea insa de ciuda cand vedea cum, in vreme ce el se chinuia imbracat in zeci de izmene, traficantii de benzina reuseau sa scoata profitul lui pe o zi prin simpla vanzare a unui bidon cu doi litri de carburant.

VREMURI APUSE. Azi, vama de la Portile de Fier e pustie. Piata din Kladovo, oras din Serbia, in care nu aveai loc sa arunci un miez de nuca de bisnitarii romani, e mai mult goala.