Despre Vasile Bancila s-a scris doar ocazional si fragmentar. Adunate, toate studiile referitoare la opera sa formeaza, din pacate, doar citeva zeci de pagini si acelea evocari ocazionale, mai rar analize. Motive ar fi destule. Chiar daca a fost prezent masiv in presa interbelica, Vasile Bancila a publicat doar o singura carte, “Lucian Blaga energie romineasca”, in 1938.
Daca ar fi respectat sfatul lui Mircea Eliade din 1939 si ar fi adunat in citeva carti tematice eseurile publicate deja in presa vremii, - aproape 2000 de pagini -, impactul in epoca ar fi fost mult mai mare si mai durabil.
De la inceput se cuvine sa spunem ca Vasile Bancila e un mare brailean. Nu numai ca a trait si a invatat la Braila, dar tot aici, in mare modestie a scris si o parte a operei. Ceea ce e esential. In tot ce a scris, Vasile Bancila a creat specific. Doar Panait Istrati si Fanus Neagu, din cei mari, ii stau alaturi.
Dupa 1990, in cazul lui Vasile Bancila putem sa vorbim de trei lustri ilustri. Cu saisprezece volume publicate - reeditari, antologii de eseuri -, cu primele decapari si incursiuni in zona enigmatica a postumelor, s-a asezat ceva mai durabil in mentalitatea cititorilor.
Vasile Bancila este unul din ultimii din generatia sa care nu are opera bine orinduita si pina nu demult, nu avea dedicata nici o lucrare de sinteza.
In acest context apare prima sinteza asupra operei sale. Este vorba de lucrarea de doctorat “Vasile Bancila omul si filozoful” a profesorului brailean Valentin Popa. Ca majoritatea operelor lui Vasile Bancila si aceasta apare la editura Istros a Muzeului Brailei. De la inceput se cuvine sa spunem ca e o carte mai mult decit necesara. Este prima incercare coerenta si corecta de a-l situa pe Vasile Bancila in epoca si in generatia sa. Pentru prima data un exeget face un inventar al opiniilor, daca nu comple
