In penultima duminica a lui octombrie l-am ascultat pe Andrei Plesu conferentiind despre inima la Teatrul National. Sala a fost practic dublata fata de necesarul obisnuit de locuri, dupa cum, in urma cu cativa ani, la conferintele Cuvantul, pentru acelasi vorbitor a fost nevoie sa se treaca din sala mica in sala mare de concerte a Radiodifuziunii. "Despre bucurie in est si in vest si alte eseuri" In penultima duminica a lui octombrie l-am ascultat pe Andrei Plesu conferentiind despre inima la Teatrul National. Sala a fost practic dublata fata de necesarul obisnuit de locuri, dupa cum, in urma cu cativa ani, la conferintele Cuvantul, pentru acelasi vorbitor a fost nevoie sa se treaca din sala mica in sala mare de concerte a Radiodifuziunii.

Au fost doua ceasuri de extaz mental si febril aflux emotional, in care cateva sute de ochi fermecati si rasuflari intretaiate urmareau in transa armonioasele serpuiri ale unei inteligente coplesitor carismatice. Intr-o coregrafie ideatica de funambul hipnotic, drapand mucalit si cu bonomie eruditia intr-o retorica ludica, dar penetranta, cu modestie paterna ("n-am venit sa spun lucruri inedite, ci doar sa reactualizez o serie de idei din vechime") si precizie de orfevru, Plesu a trecut cu siguranta de Prospero si ghidusii de Ariel de la inima ca organ supus infarctului la inima ca salas al lui Dumnezeu si alambic al gandirii, al cunoasterii adevarate, trecand prin budism, Pateric si inima romantica, de la Biblie si Coran la Augustin, yoga, Origene si Pascal, pana la decerebrarea si dezumanizarea postmodernitatii.

Fiind la ora de fata cel mai cuceritor stilist al literaturii romane, Andrei Plesu este si un conferentiar stralucitor (de regula cele doua calitati se exclud reciproc: marii calofili sunt retractili si tacuti, in vreme ce histrionii locvaci fug de pagina alba ca alcoolicii de apa chioara). Volumul recent