Uneori drumurile vieţii sunt drepte. Alteori sinuoase. Iar atunci când ne despart pe viaţă, de o parte a familiei, când ne aflăm în imposibilitatea de a afla măcar dacă rudele noastre o duc bine sau nu, începem să ne zbatem în căutarea unei posibile căi pentru aflarea răspunsurilor. În acestă situaţie din câte vedem în jurul nostru zilnic sunt sute, chiar mii de familii. Dar nu toţi au puterea de a apela la presă în speranţa că demersul lor va avea un final fericit.

Otilia Haţegan este o altfel de femeie. Născută la Cuştelnic, lângă Târnăveni, s-a căsătorit cu Ioan Haţegan, a născut trei copii şi în general a avut o viaţă frumoasă. Singura tragedie a fost cu ani în urmă când a căzut dealul peste casa lor şi nu au mai putut recupera absolut nimic din agoniseala de-o viaţă. Atunci s-a pierdut şi adresa unchiului ei plecat la vârsta de 19 ani, în America. "Norocul nostru a fost atunci că nici unul din copii nu era în casă. Noi eram la lucru la câmp şi când am venit acasă mi-am găsit copiii în drum, uitându-se la dealul care ne-a înghiţit casa. Am încercat să recuperăm câte ceva, dar ce a înghiţit pământul acolo a rămas. Numai aşchii am mai găsit. Nimic întreg. Durerea care a rămas în sufletele noastre a fost că atunci

s-a făcut una cu pământul şi adresa unchiului meu din America. În 1975 am primit o ultimă scrisoare de la el în care îmi spunea: "Azi am 75 de ani. Îţi scriu dragă nepoată o scrisoare ca să ştii că am trei copii…" Mama lui, străbunica mea şi sora lui, au plâns şi au murit neconsolate cu dorul de copil şi de frate. Nu am mai reuşit să dăm de ei, pentru că pe scrisoarea lui nu era nici o adresă. Acuma am şi eu o dorinţă. Înainte de a închide ochii vreau să ştiu măcar dacă familia lui, verii mei, sunt bine. Să ştie că aici în Băgaciu, mai au neamuri", ne-a spus Otilia Haţegan.

Şi ne-a mai spus că nu la multă vreme după acea scrisoare, ar