Pentru primul semestru, Ursus Breweries, membră a SABMiller plc, a înregistrat o creştere solidă, de 13 la sută, a volumului de vânzări în primele şase luni ale anului financiar (aprilie – septembrie 2006). După constrângerile de capacitate din primul trimestru al anului care au limitat sever creşterea, în cel de-al doilea trimestru volumele au crescut cu 24 la sută. "De la prima sa achiziţie de pe piaţa berii din România, acum 10 ani, SABMiller a investit continuu în dezvoltarea operaţiunilor companiei Ursus Breweries. Anul acesta investim 30 de milioane de euro în extinderea capacităţii de producţie din fabricile noastre până la nivelul de 4 milioane de hectolitri de bere. Aceste investiţii vor crea platforma pentru creşterea noastră viitoare precum şi pentru realizarea viziunii noastre de a deveni una din cele mai admirate companii, nu numai din industria berii, ci şi din România", a declarat Dietre Schulze, preşedinte şi CEO Ursus Breweries. Creşterea mărcilor centrale a depăşit creşterea totală a pieţei cu aproximativ 5 la sută, cea mai bună performanţă fiind înregistrată de mărcile Timişoreana şi Ciucaş. Marca Timişoreana şi-a continuat performanţa puternică o dată cu lansarea noului ambalaj PET şi se menţine marca cu cea mai rapidă creştere de pe segmental mainstream, cu o rată de creştere de peste 40 la sută. Marca Ciucaş a înregistrat o creştere de peste 20 la sută şi şi-a păstrat poziţia a doua pe segmentul economic.
Ursus Breweries, subsidiară a SABMiller plc, este al doilea mare producător de bere de pe piaţa românească. Compania deţine în acest moment 4 fabrici de bere şi peste 1.300 de angajaţi. Ursus Breweries îşi desfăşoară activitatea în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Buzău, Braşov şi Tunari. Mărcile Ursus Breweries sunt: Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Stejar, Peroni Nastro Azzurro şi Pilsner Urquell.
Radu MATEI
Pentru primul se