Romania, care va adera la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, va fi o "surpriza placuta" pentru Europa, a apreciat presedintele Traian Basescu, incercand sa reduca temerile tarilor Uniunii privind un eventual exod de muncitori romani, scrie AFP.
"Romania va fi o surpriza placuta pentru Uniunea Europeana, avand in vedere formidabilul sau potential de dezvoltare", a spus presedintele, la o intalnire cu jurnalistii straini acreditati in Romania.
Seful statului le-a explicat acestora ca Romania a inregistrat o crestere economica medie de 5,5%-6% in ultimii cinci ani si spera sa incheie anul 2006 cu o crestere a PIB de 7,2%.
Pe de alta parte, nivelul investitiilor straine a crescut continuu si a ajuns de la 5,2 miliarde de euro, in 2005, la sapte miliarde de euro in cursul primelor zece luni ale anului 2006.
"In 2007, ne asteptam ca nivelul acestora sa depaseasca zece miliarde de euro in 2007", declarat presedintele, citand, in sprijinul afirmatiilor sale un studiu al Bancii Mondiale care arata o "remarcabila imbunatatire a mediului de afaceri".
"Cu cei 22 de milioane de locuitori, Romania va reprezenta cea de-a saptea piata a Uniunii Europene, avand de mana de lucru calificata", a adaugat seful statului.
Chiar daca, ultimul raport al Transparency International arata ca un obstacol in atragerea investitiilor straine ramane coruptia, seful statului a precizat ca "numeroase progrese” au fost inregistrate" in lupta impotriva acestui flagel.
Dar "este greu sa ne debarasam de eticheta" de tara corupta, a adaugat el.
Inregistrand intarzieri in domeniul infrastructurii, Bucurestiul spera sa profite de nivelul scazut de indatorare publica pentru a contracta imprumuturi de la Banca Europeana de Investitii (BEI) si de la Banca Mondiala, pentru a lansa ample proiecte de dezvoltare.