Instituţiile financiare se împrumută reciproc, garantând creditele cu creanţe pe care le au asupra propriilor clienţi au loc împrumuturi bazate pe astfel de garanţii.

Altfel spus, băncile nu doar acordă credite, cum se vede "pe dinafară", ci se şi împrumută, ca oricare alte persoane juridice. Sunt şi cazuri în care instituţiile bancare apar în calitate de codebitoare, la diverse împrumuturi acordate de (alte) bănci unor societăţi comerciale. Pe listele din Arhiva de Garanţii Reale Mobiliare se regăsesc nume sonore, atât din rândul băncilor, cât şi din rândul marilor companii româneşti, naţionale şi multinaţionale.

De cele mai multe ori, prin contractele de credit astfel încheiate, banca împrumutată acordă, printr-o clauză distinctă, un "privilegiu special" de a executa creanţa cu care a garantat. Practic, orice client persoană juridică al unei bănci se poate trezi că la uşa lui bat portăreii altei bănci, pentru că instituţia de unde a luat iniţial creditul a garantat un împrumut cu această creanţă, şi datoria lui a fost astfel transferată. Sumele angajate în acest păienjeniş al creditării reciproce pe spezele clienţilor băncilor depăşesc, în multe cazuri, ordinul milioanelor de euro per contract.

Atenţie la legislaţie!

Preşedintele Camerei de Comerţ Imobiliare a României (CCIR), Emil Giurgiu, consideră că asemenea fenomene nu sunt neapărat oneroase, dar cei care efectuează astfel de operaţiuni trebuie să vegheze la respectarea legii. "În principiu, cred că este bine să se utilizeze garanţii imobiliare, inclusiv la împrumuturile între bănci - desigur, cu respectarea legii. Cu cât e mai dinamică şi mai rapidă circulaţia capitalurilor, ca şi a bunurilor imobile, cu atât se pot vedea mai multe semne pozitive în fenomenul garantării. Însă ar trebui să se pună la punct sistemul obligaţiunilor imobiliare şi să se poată face inclusiv tranzacţii cu ase