Luna septembrie a adus o ieftinire sensibila a creditelor, atat la lei, cat si la euro, dupa ce dobanzile crescusera in primavara, mentinandu-se la niveluri ridicate si peste vara.
In cazul creditelor noi in euro destinate populatiei, dobanda medie a coborat cu o jumatate de punct procentual, pana la 8,2% pe an, potrivit datelor BNR. Cu aceasta scadere, dobanzile se intorc la minimul istoric inregistrat in luna ianuarie.
Si la lei dobanzile au coborat, cu 0,4 puncte procentuale, pana la 12,6% pe an. In acest caz, mai este inca un pas pana la atingerea minimului istoric de 12,2% pe an, inregistrat tot in ianuarie. In schimb, dobanzile la depozite au ramas aproape constante, astfel ca bancile au ales din nou sa sacrifice din marjele de castig, pentru a castiga un avantaj in lupta pentru cote de piata.
La depozitele in lei dobanzile au coborat marginal, la 6% pe an, in timp ce la euro au marcat o crestere usoara, pana la 2,8% pe an. Ieftinirea creditelor in euro vine chiar in contextul in care dobanda de referinta a Bancii Centrale Europene (BCE) este pe un trend ascendent. De la inceputul anului, BCE a majorat dobanda la euro de la 2% la 3,25% pe an, iar pietele asteapta inca o crestere, cu un sfert de punct procentual, in decembrie.
Pe de alta parte, bancile locale au acces la finantari ieftine de la actionarii lor straini, ceea ce le permite sa ofere costuri mai mici. In conditiile in care Romania a beneficiat recent de imbunatatirea recenta a rating-ului, prima care se percepe pentru riscul de tara a scazut, astfel ca si costul creditelor poate sa coboare. Acum, bancherii spun ca dobanzile la euro percepute pe piata locala pot scadea pana la niveluri care sa asigure o prima de 1,5 puncte procentuale peste EURIBOR, care ar acoperi insa numai riscul de tara, fara sa asigure profit.
Bancile s-au grabit sa ieftineasca imprumuturile chia