Cele cinci societati de investitii financiare au inregistrat cresteri ale profitului in primele noua luni ale acestui an, comparativ cu rezultatele obtinute in aceeasi perioada a anului trecut. In functie de cresterea profitului obtinut la noua luni, cele mai bune evolutii le-au inregistrat SIF Banat-Crisana, SIF Oltenia si SIF Muntenia. In cazul societatii SIF Banat-Crisana, profitul realizat in primele noua luni ale anului s-a cifrat la 96 milioane lei, in crestere cu 74% fata de cel obtinut in aceeasi perioada a anului 2005. Pe acelasi trend s-a clasat si profitul SIF Oltenia, care in primele trei trimestre a avut o crestere de 87%, ajungand la 103 milioane lei.
SIF Muntenia a obtinut un profit la noua luni, in valoare de 80,9 milioane lei, cresterea fata de perioada similara a anului trecut fiind de 78%. Veniturile SIF Oltenia au ajuns in cele trei trimestre la 133 milioane lei, in crestere cu 84%, in timp ce cheltuielile au avansat cu 75%, pana la 29,7 milioane lei.
La capitolul active, SIF Oltenia a inregistrat o valoare de 1,52 miliarde lei, in timp ce in primele noua luni ale anului trecut activele se plasau la 1,51 miliarde lei.
La SIF Moldova, profitul net a inregistrat o scadere de 22,8%, ajungand la aproape 40 milioane de lei. In aceeasi perioada, activele societatii au crescut fata de primele noua luni din 2005, cu aproape 22%, situandu-se la peste 1,3 miliarde de lei. In cazul SIF Muntenia veniturile s-au plasat la 117,01 milioane de lei. Totodata, activele societatii au atins 1,22 miliarde de lei.
In perioada analizata, veniturile SIF Banat-Crisana au crescut cu 63%, la 119 milioane lei. SIF Transilvania a inregistrat in primele noua luni ale anului un profit net de 52,8 milioane de lei, cu 46% mai mare comparativ cu profitul raportat in perioada similara a anului trecut.
BET-FI a crescut vineri cu 1%