Un rac ingrozitor de romantic. Mirabela Dauer . "In fiecare cantec de-al meu e o picatura din mine".
Bonzo asista la discutia noastra si isi rotunjeste intrebator ochii negri. Uneori geme scurt, ca si cum ar confirma ceea ce spune Mirabela. "E catelul meu, trebuie sa fie romantic. La mine, si florile sunt romantice!", explica ea. Agatate in jardiniere, muscate rosii se insira pe sub geam. E foarte greu sa faci din viata un slagar de succes. Dar unii au noroc, iar altii au... retete. In bucataria cu mobila verde din casa sa de pe strada Toamnei, intr-o zi aramie de octombrie, inaintea unui ceai aromitor, Mirabela Dauer povesteste cum vede ea lumea si cum reuseste, cu toate piedicile sortii, sa se bucure de viata.
Dragoste, sansonete si Mobra
- Draga Mirabela Dauer, pentru ca e toamna si e vremea nostalgiilor, amintiti-va pentru noi cum a venit prima oara dragostea la dvs.
- M-am dus la o petrecere, pe vremea aceea petrecerile se numeau "ceaiuri dansante", la care aveam voie numai pana la ora zece. Acolo l-am cunoscut pe Willy Dauer, prima mea iubire, si am ajuns acasa la doua noaptea. Tin minte ca era o noapte de iarna superba, ningea, iar eu dansam cu Dauer pe sansoneta frantuzeasca "Tombe la neige". A fost un moment sublim, n-am sa-l uit niciodata. Ma-ndragostisem lulea si la prima vedere. La saptesprezece ani, nu prea iti dai seama ce ti se intampla, mai tarziu am inteles ca aceea a fost cea mai frumoasa poveste de dragoste din viata mea de pana acum. Dupa ce am terminat si eu liceul, adica dupa vreo doi ani, tata si mama s-au dus la parintii lui ca sa se inteleaga in privinta noastra. Noi aveam pisici, parintii lui Dauer aveau un cotoi, si au ajuns la concluzia ca mai bine casatoresc pisicile, ca despre noi, erau siguri ca aveam sa ne scoatem ochii, dupa doua saptamani de stat impreuna. Dar a fost cel mai frumos mariaj al me
