Potrivit datelor furnizate de Directia Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (DMSSF), 181 de braileni s-au adresat anul acesta institutiilor in urma violentei in familie. Victimele au sesizat Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Inspectoratul de Politie, Autoritatea de Sanatate, Tribunalul Braila si Fundatia " Lumina". Cazurile de acest gen sint foarte multe, mai ales daca tinem cont de faptul ca numai o parte se adreseaza autoritatilor. Institutia braileana comunica trimestrial la Bucuresti situatia de fapt din Braila. Potrivit Legii nr. 217/2003, in fiecare oras trebuie sa existe atit centre de prevenire si consiliere pentru combaterea violentei in familie, cit si adaposturi. In Braila, activitatea de consiliere si prevenire este realizata atit de Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copiilor, cit si de DMSSF.
In ceea ce priveste adaposturile, nu exista decit 10 locuri la Fundatia "Lumina". Potrivit articolului 23, aliniatul 5 al Legii nr. 217/2003, adaposturile pot fi publice sau private, in functie de natura finantarii. Infiintarea acestora revine consiliilor judetene si consiliilor locale, cu avizul Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei.
Centrul nu va fi extins, pentru ca nu sint bani
Amenajarea Centrului de primire in regim de urgenta pentru femei, mame si copiii abuzati in familie a fost posibila cu sprijinul Consiliului Local care a pus la dispozitie spatiul prin hotarire, fara chirie, pina-n 2010. "Centrul a fost amenajat in cadrul unui proiect mai mare cu finantare pe perioada 2002-2003. Am scris proiectul in 2000 cind m-am gindit la acest serviciu. A fost derulat in perioada 2002-2003, a beneficiat de finantare Phare, in cadrul programului Ricop. Avem 10 locuri cu posibilitatea de a amenaja inca o camera. Centrul a primit aviz de infiintare din partea Agentie