foto: Cotidianul
Proprietarii de apartamente din blocurile vechi se lovesc, frecvent, de probleme pe care trebuie sa le rezolve asociatia de proprietari. De multe ori insa nu se face nimic, pentru ca vecinii nu vor sa plateasca reparatiile.
Apartamentele din blocurile vechi sint cele mai ieftine. De aceea, majoritatea persoanelor care vor sa treaca de la statutul de chirias la cel de proprietar isi fac calculele in functie de preturile acestora. Pe de alta parte, acestia trebuie sa fie constienti de faptul ca in timp, din cauza virstei constructiei, vor aparea probleme care nu presupun numai cheltuieli, ci si multa rabdare.
Daca aceste probleme nu apar din vina proprietarului, atunci trebuie ca demersurile pentru remedierea acestora sa fie facute de catre asociatie. Numai ca, in unele cazuri, asociatia nu face nimic fie pentru ca nu doreste conducerea, fie pentru ca se opun proprietarii, care nu vor sa plateasca. Pentru aceasta este util sa se cunoasca legislatia in domeniu.
Conform unui studiu privind conditiile de viata, realizat in prima jumatate a acestui an de catre Institutul National de Statistica, aproximativ 62,3% dintre familiile care locuiesc in mediul urban stau in blocurile din cartiere.
Marile probleme
Terasele reprezinta, in cele mai multe cazuri, marul discordiei in cadrul asociatiei. „In ceea ce priveste sesizarile pe care le-am primit, 90% sint legate de neefectuarea reparatiilor la terasa blocului, mai ales acum, ca a venit sezonul ploios.
Mai sint reclamatii legate de faptul ca nu ajunge agentul termic la ultimul etaj, iar majoritatea au o expertiza a furnizorului de serviciu in care se spune ca este o problema a instalatiilor interne si ca ar trebui inlocuite conductele, iar asociatia nu ia masuri. Sint dispute si in ceea ce priveste fatadele, mai ales placile de la balcoane.