Un paradox la moda, asupra caruia merita sa zabovim putin, fara a intra, deocamdata, in culisele domeniului cu pricina. Daca dupa '90 apareau precum ciupercile dupa ploaie - observatia nu are nimic peiorativ, dimpotriva, reintram atunci in acea normalitate indelung asteptata - astazi magazinele de antichitati par sa treaca printr-o etapa de asezare, de selectie, sau, mai degraba, de analiza a castigului dobandit pe parcursul a peste 10 ani.
Pe de alta parte, de unele dintre acestea nu prea se mai stie nimic, fiindca pur si simplu au disparut. Altele, care au beneficiat, se pare, inca de la inceput, de o zodie norocoasa, continua sa existe.
De fapt, proprietarii lor sustin, atunci cand le treci pragul, ca "afacerile cu arta merg foarte prost", ca "nimeni (?!) nu mai este interesat sa achizitioneze obiecte artistice, cu toate ca unii au atatia bani incat pot cumpara un muzeu intreg".
Si nu sunt putine exemplele care ar putea sustine afirmatia lor.
Numai ca acestea ne privesc prea putin. Am incercat, in schimb, sa aflam cum se vand, totusi, sau cum s-au vandut - adica la ce preturi - cele cateva splendori ale artei decorative prezentate, in ultimii ani, in vitrinele magazinelor cu acest profil - portelanuri de Sevres, de Meissen, faianta de Batiz, cristaluri de Boemia, sfesnice din bronz sau alpaca, apoi piesele de mobilier stil Louis XIV, Rococo, Art Deco, bijuteriile din aur si argint, tablourile sau desenele semnate de Andreescu, Luchian, Grigorescu, Tonitza, Gheorghe Petrascu, Nicolae Vermont, Rudolf Schweitzer-Cumpana, Dumitru Ghiata, Octav Bancila, replicile in bronz dupa sculpturile brancusiene "Domnisoara Pogany", "Maiastra", replicile, supradimensionate, realizate in granit dupa "Ganditorul de la Hamangia", capodopera a artei neolitice. Toate acestea au existat cu adevarat in cele cateva magazine de antichitati aflate in centrul Bucu
