Romanii care lucreaza in Spania si-au facut partid, saptamana trecuta. La cateva zile, si in Italia a aparut partidul romanilor. S-a trezit un avocat italian sa-l constituie. In ambele tari traiesc sute de mii de romani care au obtinut drept legal de munca si alte sute de mii care sunt in asteptarea permiselor.
Ceea ce, pana acum, parea o moda heirupista - fuga in Vest pentru cinci-sase sute de euro pe luna, mai mult de cinci, sase ori decat salariul minim pe economie la noi - s-a transformat intr-o actiune cu iz oficial si cu toate semnalmentele unei povesti interesante.
Romanii plecati la munca in strainatate - despre ei vorbesc, nu despre huligani si fete de moravuri usoare - au devenit o forta atat pentru Romania, cat si pentru tara care i-a adoptat. Sunt luati in seama, participa la sondaje, se fac analize pe seama lor. Acum cativa ani, doar Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, le calcula valuta trimisa acasa. Acum si politicienii le numara voturile si le urmaresc intentiile.
Cei mai multi dintre romanii care muncesc in Italia si Spania sunt incantati de statutul lor economic, chiar daca sunt platiti la jumatate fata de italieni. Aproape toti (91%) isi permit un telefon celular, cei mai multi au si televizor (80%), cam tot atatia trimit lunar bani acasa, iar peste jumatate au reusit sa-si cumpere si masina.
Una peste alta, nu sunt muritori de foame, nu stau in strada. E-adevarat ca le-ar fi mult mai bine daca le-ar apara cineva drepturile si, cum cei din tara au alte preocupari - mult mai savante -, iata ca si-au facut partid.
Cele doua-trei milioane de romani din afara granitelor ar fi putut fi o adevarata putere politica si la anterioarele alegeri, daca s-ar fi ingrijit cineva de soarta buletinelor de vot si a unei posibilitati mai lejere de a-si exercita dreptul electoral.
Fiindca lucrurile s