Mesajul a fost trimis. Multumesc!

'Sa pierdem cu Spania si sa batem Olanda'

Publicat in Libertatea, marți 14 noiembrie 2006 ·

Dupa patru ore de zbor, delegatia Romaniei a ajuns in Spania. Pe aeroport au facut jonctiunea cu restul lotului Ciprian Marica si Razvan Rat, in timp ce “spaniolii” Laurentiu Rosu si Gabriel Tamas au ajuns mai tarziu, direct la hotelul Tryp de Caleta.

“Am hotarat sa chemam doar 20 de jucatori pentru acest amical, dupa ce s-a renuntat la Mutu”, a precizat secundul Stefan Iovan, chestionat in legatura cu numarul final al fotbalistilor din lot. Sosirea in Cadiz s-a petrecut destul de discret, autohtonii nearatandu-se prea interesati de Chivu si compania. Destul de reci cu presa, selectionerul Victor Piturca si jucatorii au intrat imediat in hotel, evitand sa dea vreo declaratie. Aveau un meci “extrem” de important: amicalul cu Spania. Mult mai volubil s-a aratat, insa, presedintele FRF, Mircea Sandu. Ajuns primul la hotel cu un Mercedes pus la dispozitie de organizatori, Nasul si-a luat repede in primire rolul de sef, incepand sa-i imparta pe camere pe ceilalti membri ai delegatiei. “Oficialii care au facut deplasarea alaturi de noi sunt sotiile”, a glumit boss-ul, care a adaugat ca, in afara celor 49 de membri ai delegatiei, au mai facut deplasarea inca 11 “invitati”. Consoartele celor care conduc fotbalul romanesc au avut insa grija sa nu-si faca aparitia impreuna cu echipa la hotel, ele fiind cazate intr-un alt stabiliment din Cadiz. “Mai bine sa batem Olanda decat Spania!”, a decretat presedintele Mircea Sandu la final, inainte de a intra in camera pentru odihna.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan părăseşte turneul de la Roland Garros, învinsă de Elina Svitolina

Mediafax acum 15 minute
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan (64 WTA) a fost eliminată sâmbătă din Grand Slam-ul de la Roland Garros, după ce a fost învinsă în turul trei de ucraineanca Elina Svitolina Românca pleacă acasă cu 158.000 euro şi o posibilă revenire în top 50.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 3 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 6 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 2 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 3 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

A început finala Ligii Campionilor. Borussia Dortmund şi Real Madrid îşi dispută cel mai important trofeu continental intercluburi

News.ro acum 59 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. Finala a început la ora 22.00, pe stadionul Wembley. Partida de pe Wembley este ultima

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 2 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

25°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°