Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rovinieta se va dubla

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 14 noiembrie 2006 ·

Din 2008, rovinieta plătită de automobilişti va ajunge la un nivel aproape dublu faţă de cel actual, în urma modificării legislaţiei europene.

Guvernul României a adoptat, în urmă cu patru ani, o ordonanţă prin care nivelul actual al rovinietei va creşte, de la 1 ianuarie 2008, de la 24 la 40 de euro pentru motoarele non-euro. Pentru motoarele Euro I taxa va creşte de la 21 la 35 de euro, iar pentru motoarele mai puţin poluante taxa va fi de 28 de euro, acum plătindu-se doar 16,8 euro.

Proprietarii de microbuze vor suporta majorări de taxe de la 216 la 360 de euro pentru motoarele non-Euro, de la 210 la 350 de euro pentru Euro I şi, respectiv, de la 204 la 340 de euro pentru Euro II. În prezent, legislaţia nu face diferenţe între maşinile care sunt dotate cu motoare cu standard de poluare inferior lui Euro II.

UE pune alte taxe

Valoarea rovinietei va fi influenţată şi de o directivă a Uniunii Europene adoptată în primăvară şi care va intra în vigoare în iunie 2008. În aceasta se face referire strictă la transportul de mărfuri, dar se introduc şi principii precum „poluatorul plăteşte” şi „utilizatorul plăteşte”, acestea fiind aplicate automobiliştilor. Asociaţiile transportatorilor estimează că vor fi majorate nu numai taxele pe care trebuie să le plătească firmele de transport de mărfuri, dar şi cele care vor fi plătite de automobilişti.

Directiva permite recuperarea prin taxe de autostradă sau prin rovinietele aplicabile mijloacelor de transport cu o masă maximă autorizată de peste 12 tone, a costurilor de întreţinere, dezvoltare, de administrare sau a costurilor financiare presupuse de modernizarea autostrăzilor şi drumurilor naţionale importante.

Aplicarea directivei în transportul de mărfuri va duce la majorarea rovinietei cu aproximativ 50% faţă de nivelul stabilit pentru data de 1 ianuarie 2008 şi la o creştere de 2,5 ori

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 5 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Papa Francisc, sărbătorit în spital la împlinirea a 12 ani de pontificat. Personalul medical i-a adus un tort

HotNews acum 16 minute
Papa Francisc a primit de la personalul Spitalului Gemelli, în care este internat de la 14 februarie, un tort, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la alegerea sa la conducerea Bisericii Catolice, la 13 martie 2013, relatează AFP, preluată de News.ro. E

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupție din Parlamentul European. Reacțiile celor vizați

Ziare.com acum o ora
Numele a trei europarlamentari români ar apărea în scandalul de corupţie din Parlamentul European, care vizează practicile lobby-iştilor de la Bruxelles ai grupul chinez de telecomunicaţii Huawei. Aceștia ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor C

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

17°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

14°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°