Atunci cind mai ataca Rusia, presedintele Basescu ar trebui sa-si aminteasca si ca, peste doi ani, pretul cu care ne da rusul gazul va fi acelasi cu cel pe care il scoate romanul din Romania. Duritatea revoltei e de inteles, dar, de dragul facturilor noastre, putina moderatie n-ar strica.
In fata presei straine, presedintele a tinut un nou discurs antirusesc, de data asta de o duritate fara precedent. Fie din solidaritate cu Europa, fie, am putea indrazni sa credem, din preocupare pentru facturile romanilor.
Basescu a vorbit despre riscul ca Gazprom sa fie instrumentul de presiune politica a Rusiei asupra Europei, despre riscul de reorientare a livrarilor de gaz catre China si a clamat ca alternativa la gazul rusesc sa fie „prioritatea numarul unu“ pentru Uniune.
Este laudabil ca presedintele nostru jucator le da sfaturi celor din UE. Si mai laudabil ca pune umarul (sau, ma rog, deschide gura) la realizarea multpomenitului traseu Nabucco, blestemat parca sa devina un etern proiect. Este totusi greu de inteles cum presedintele, care acuza tot timpul ca platim cel mai mare pret pentru gazul rusesc, forteaza un pret chiar si mai mare.
Intr-o zi insorita din vara trecuta, vicele Gazprom, pe numele lui Medvedev, facea o declaratie lipsita de orice fel de echivoc. „Romania plateste pretul pe care trebuie sa-l plateasca, nici mai mult, nici mai putin“, spunea rusul in fata ziaristilor care aveau inca in cap refrenul cu gazul scump al presedintelui.
Iar factura noastra chiar va depinde in totalitate (nu doar in proportie de 60% ca acum) de cit de bine va dormi Putin in ultimele nopti din anul 2008. Iata de ce. Romania a fost fericita de Dumnezeu cu gaz mult.
S-a mai imputinat, dar tot e.Problema este ca, odata intrati in marea familie europeana, neamtul si francezul nu prea accepta ca ei sa dea pe putinul