Londra a devenit oraşul european cu cele mai bune posibilităi de angajare, creştere economică şi îmbogăţire, pentru următorii cinci ani, depăşind Parisul, din aceste puncte de vedere, potrivit unui studiu al companiei de consiliere financiara Jones Lang LaSalle, publicat marţi şi citat de Reuters. Potrivit acestui studiu, informează NewsIn, Dublin a rămas pe locul al treilea în acest clasament, în timp ce Madrid şi Stockholm au ocupat al patrulea, respectiv al cincilea, surclasând Munchen şi Helsinki. Aceste rezultate au fost obţinute pe baza indicelui de creştere europeană regională, E-REGI, calculat de specialiştii companiei Jones Lang LaSalle. Compania a anunţat, în cadrul unei declaraţii, că speră să transforme acest indice într-un instrument de referinţă pentru investitori.
"Pieţele de investiţii imobiliare europene sunt în creştere şi, din acest motiv, este din ce în ce mai important ca investitorii să poată evalua pieţele din regiune", a declarat preşedintele pentru cercetare europeană al Jones Lang LaSalle, Nigel Roberts.
Londra a beneficiat, în cadrul acestei noi evaluări, în urma previziunilor de creştere economică solidă, a climatului favorabil investiţiilor, a diversităţii populaţiei şi a statutului de gazdă a Olimpiadei din 2012. Londra este şi singurul oraş britanic ce a obţinut un loc favorabil în acest clasament, cele mai bine poziţionate fiind Manchester şi Bristol, care s-au clasat abia pe locurile 23, respectiv 41. Printre primele 20 de oraşe europene, evaluate în funcţie de creşterea economică şi de potenţialul de a genera bogăţie, au fost şi cinci oraşe nordice, trei spaniole, trei germane şi două din Franţa, însă nici un oraş italian sau din centrul Europei.
Lidia DUMITRU
Londra a devenit oraşul european cu cele mai bune posibilităi de angajare, creştere economică şi îmbogăţire, pentru următorii cinci ani, depăşind Par