In 17 spre 18 noiembrie 1996, putin dupa miezul noptii, Emil Constantinescu iesea in balconul Universitatii din Bucuresti pentru a anunta stirea care era in aer de cateva ore: Conventia Democratica din Romania castigase alegerile parlamentare si prezidentiale. Valul popular al vointei de schimbare isi facuse efectul. Cateva zile mai tarziu, nou alesii aveau sa-si preia functiile. Se vor implini, zilele acestea, zece ani de la eveniment. Zece ani este o perioada scurta, evaluari definitive nu vor putea fi facute inainte de multa vreme. De altfel, judecata istorica este mereu supusa reevaluarilor. Si cu toate astea... La putine zile dupa victorie, noul presedinte al Romaniei avea sa declare ca CDR castigase alegerile, dar inca nu si puterea. Era adevarat. Tesatura secreta, clandestina care tinea Romania, si o tine si azi in plasa, era bine pusa in functie. Guvernul Ciorbea, proaspat instalat, ar fi trebuit sa aplice fara intarziere reformele economice dure de care economia, dupa ani de recesiune, avea urgenta nevoie. Aceste reforme au intarziat. S-a spus atunci, si avem motive sa spunem ca era adevarat, ca de undeva cineva a amenintat ca in pragul iernii populatia nu avea sa suporte aceste reforme si ca exista pericolul unor miscari destabilizatoare. Trebuie asteptat pana in primavara. De fapt, acest zvon era el insusi o fabricatie. De astfel de manipulari nu am scapat nici pana azi. In primavara, cabinetul Ciorbea se gasea deja in prada unor conflicte interne, capacitatea lui de actiune era masiv franata. Reformele s-au subtiat, au intrat la apa. Entuziasmul scadea. Conventia ea insasi era macinata de conflicte interne, provocate de susceptibilitati ranite, de intrigi obscure. A urmat, dupa un an si jumatate, guvernul Radu Vasile, cu ezitari si gafe proverbiale. Care a trebuit sa gestioneze o noua mineriada, si a reusit. Lupta contra coruptiei, dusa in tot acest ti