Elevii de la Colegiul National de Arta "Octav Bancila" vor canta pentru colegii lor de la alte scoli iesene. Cum data de 17 noiembrie a fost declarata Ziua Culturii Iesene, sub titlul "Elevii daruiesc elevilor", Inspectoratul Scolar Judetean va organiza cu acest prilej o suita de concerte camerale, sustinute de elevii Colegiului National de Arta. Pentru data de vineri, 17 noiembrie, au fost deja programate miniconcerte la Colegiul National, incepand cu ora 12.00, cand in sala de festivitati elevii, dar si profesorii de la aceasta scoala, ii vor putea asculta pe colegii de la Arta. O ora mai tarziu, un alt grup de elevi va sustine concert la Colegiul Costache Negruzzi tot in sala de festivitati. Pe lista scolilor care vor primi concertele elevilor de la Colegiul de Arta mai este si Liceul Mihai Eminescu. Nu au fost omise Colegiul National Emil Racovita si Liceul Dimitrie Cantemir ai caror elevi vor putea participa la concerte cu incepere de la ora 17.00. Elevii Colegiului National de Arta vor prezenta lucrari din creatia compozitorilor A. Dvorak, L. van Beethoven, W. A. Mozart, S. Procofiev, G. Bizet, J.S. Bach, Fr. Chopin, J. Strauss si J. Haydn.
Elevii de la Colegiul National de Arta "Octav Bancila" vor canta pentru colegii lor de la alte scoli iesene. Cum data de 17 noiembrie a fost declarata Ziua Culturii Iesene, sub titlul "Elevii daruiesc elevilor", Inspectoratul Scolar Judetean va organiza cu acest prilej o suita de concerte camerale, sustinute de elevii Colegiului National de Arta. Pentru data de vineri, 17 noiembrie, au fost deja programate miniconcerte la Colegiul National, incepand cu ora 12.00, cand in sala de festivitati elevii, dar si profesorii de la aceasta scoala, ii vor putea asculta pe colegii de la Arta. O ora mai tarziu, un alt grup de elevi va sustine concert la Colegiul Costache Negruzzi tot in sala de festivitati. Pe lista sco