Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu prezintă parlamentului, la 18 decembrie, raportul privind crimele comunismului

Publicat in Adevarul, marți 14 noiembrie 2006 ·

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, la 10 noiembrie, preşedinţilor celor două Camere ale parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu, o scrisoare în care le aduce la cunoştinţă că Preşedintele Traian Băsescu a trimis, la 10 noiembrie, preşedinţilor celor două Camere ale parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu, o scrisoare în care le aduce la cunoştinţă că doreşte ca, la 18 decembrie, să se adreseze legislativului. Potrivit acestei scrisori, Băsescu doreşte să prezinte un mesaj "în vederea prezentării concluziilor raportului final, întocmit de comisia prezidenţială, pentru analiza dictaturii comuniste". Scrisoarea şefului statului a ajuns abia ieri la parlament. Reprezentanţi ai societăţii civile i-au cerut preşedintelui, la începutul anului, să condamne comunismul din România, şeful statului arătându-se dispus să facă acest gest, însă doar pe baza unui studiu ştiinţific, elaborat de o comisie special creată, care să îi justifice demersul. Băsescu a explicat că, deşi sunt cunoscute crimele comunismului, rezultate din interzicerea avorturilor şi munca forţată prestată de deţinuţii politici pe şantierele din ţară, trebuie aflate cu exactitate persoanele şi instituţiile care au fost responsabile de aceste crime. El a precizat că tot acest demers presupune o cercetare ştiinţifică în arhivele PCR. "Mărturisesc că nu îmi este clar, în acest moment, dacă este necesară condamnarea întregii perioade de comunism, fără discriminare, sau crimele comuniste", spunea Băsescu. El a adăugat că este nevoie de o lucrare ştiinţifică, pentru că decizia de condamnare a comunismului sau a crimelor acestuia este "una de mare responsabilitate". CSAT a aprobat, în acea perioadă, o hotărâre, la propunerea şefului statului, prin care instituţiile care deţin arhive ale PCR au fost obligate să le predea Comisiei prezidenţiale, pentru analiza dictaturii comuniste. În 5 aprilie,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 4 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 9 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 3 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 13 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

24°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

20°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°