Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revolta mureşenilor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 15 noiembrie 2006 ·

Sunt mureşenii mulţumiţi de condiţiile oferite de localităţile în care trăiesc? După expresia lor, vizibilă pe străzi în fiecare zi, nu. Revolta din cartierul capitalei, Ferentari, constituie un precedent interesant. Făcând abstracţie de clarificarea cauzelor debranşării locuitorilor, şi eliminând ipotezele privind voinţa sau posibilitatea celor de-acolo de a-şi plăti facturile, constatăm că oamenii s-au revoltat din cauza condiţiilor mizere de viaţă şi a ignoranţei autorităţilor. Şi mai interesant este, în cazul de la Bucureşti, că primarul general Adrean Videanu a recunoscut că primarul de sector Marean Vanghelie i-a mutat pe oameni prin tranzacţii cu imobile, care nu puteau fi tranzacţionate legal. Este obiectul altor discuţii şi anchete, dar relevant pentru modul cum "administratorii locali" jonglează cu masa de manevră, populaţia inertă la deciziile bune sau rele ale celor pe care i-au votat. Revenind pe plaiuri mureşene, şi la primarii noştri instruiţi în fiecare şedinţă prin Palatul Administrativ cum să pornească un calculator sau să cureţe şanţuri, ar fi bine că măcar de-acum mureşenii să fie mai drastici cu reprezentanţii lor în administraţia locală.

Desigur se vor simţi unii jigniţi că îndrăznim să comparăm situaţia din Ferentari, cu vreun cartier din Târgu Mureş, spre exemplu. Dar cred că toţi care citesc aceste rânduri sunt de acord că după modul în care trăiesc oamenii în Valea Rece, sau Rovinari, am fi ridicoli să suţinem că au condiţiile unui oraş european, când de fapt supravieţuiesc în ghetouri. Oare ghetoul de pe strada Călăraşilor, de lângă redacţia noastră, mai interesează pe cineva din Prefectură, Primărie, ASP, Poliţie şi alte instituţii mureşene? Ne oferim să le fim ghizi, poate şi aici va fi curăţat jegul doar la vizita distinşilor demnitari publici, precum în Ferentari, la activarea camerelor de luat vederi şi a blitz-urilor aparat

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 23 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 41 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 16 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 45 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°