Disputa dintre miniştrii muncii din ţările UE legată de respectarea de către toate statele membre a săptămânii de lucru de 48 de ore a consemnat, săptămâna trecută, încă o rundă cu final nedecis. Dar neînţelegerile de la Bruxelles nu lasă deloc indiferente companiile din România, pentru care orice ajustare a timpului de lucru săptămânal înseamnă costuri suplimentare.Dezbaterea care a adus faţă în faţă, pe de o parte, Marea Britanie şi ţările care au aderat în 200

Disputa dintre miniştrii muncii din ţările UE legată de respectarea de către toate statele membre a săptămânii de lucru de 48 de ore a consemnat, săptămâna trecută, încă o rundă cu final nedecis. Dar neînţelegerile de la Bruxelles nu lasă deloc indiferente companiile din România, pentru care orice ajustare a timpului de lucru săptămânal înseamnă costuri suplimentare.

Dezbaterea care a adus faţă în faţă, pe de o parte, Marea Britanie şi ţările care au aderat în 2004, iar, pe de altă parte, Franţa, Italia şi Spania se referă la „reducerea de la 12 la doar trei luni a intervalului în care un angajat poate lucra maximum 60 de ore pe săptămână“, după cum a explicat, pentru revista Capital, Katharina von Schnurbein, purtătorul de cuvânt al comisarului european al muncii, Vladimir Pidla. Dacă britanicii susţin depăşirea plafonului de 48 de ore de lucru pe săptămână, francezii cer menţinerea limitei actuale. Dincolo de discuţiile la nivel înalt, sindicatele îşi fac propriile înţelegeri cu marii angajatori. Este cazul puternicului sindicat german IG Metall, care a spus „da“ pentru introducerea programului de lucru de 40 de ore săptămânal la gigantul Siemens, faţă de 35 de ore înainte, în schimbul garanţiei oficialilor companiei de a nu face concedieri timp de doi ani.

Disputa din cadrul Uniunii Europene aduce în prim-plan şi la Bucureşti, care se pregăteşte de intrarea în Uniune, di