La Colacu nu sunt caini cu covrigi sau colaci in coada. Doar saracie, oameni complet indiferenti la politica Bucurestiului sau a Bruxelles-ului, oameni care practica o agricultura ca-n Evul Mediu. La Colacu insa exista telecentru, adica un calculator cu conexiune la Internet si fax, intr-o camera cu soba pe lemne si covor "persan" asternut pe dusumea.
In drumul spre Targoviste, dupa ce treci de Tartasesti, comuna natala a lui Adrian Nastase (cu sosea si trotuare mai ceva ca la orasele mari), un drum lateral, plin de gropi si mocirla te duce in inima satului Colacu, nu inainte de a trece pe langa islazul stapanit de cirezile de vaci. Care mai costeliva, care mai laptoasa, de! dupa sufletul gospodarului.
Ceea ce te frapeaza in Colacu nu e doar saracia de aici, ci saracia din proximitatea Bucurestiului.
Un cioban si doua babe se uita suspicios dupa masina si ma decid sa-i abordez. Nu stiu nimic despre Uniunea Europeana, cota de lapte si renta pentru pamant. Venisem cu intrebari de bucurestean ignorant, crezand ca toata lumea trebuie sa stie cu ce se mananca UE.
Cand afla ca sunt de la ziar se dezlantuie cu tanguielile. Una dintre babe le taie brusc vorba celorlati si incepe sa-mi explice.
“Taceti dracu ca sunteti prosti... Domnu’ reporter nu dam nimic la nimeni. Laptele il mananc si il dau si la copii, la Bucuresti. Mai venea unu' de pe la Ghimpati, dar isi batea joc de noi - ne dadea 5700 pe kilu’ de lapte.”
Sare si ciobanu si zice ca primarul nu face nimic pentru sat. Ma ia usor de brat si se apleaca, complice, spre urechea mea: “E bun el asa, dar tot pentru el trage mai mult”.
Ma indrept spre satul care pare complet adormit, chiar daca ceasul nu arata nici macar miezul zilei. Prin curtile caselor tip vagon, acelasi pustiu de-ti tiuie urechile.
Caut carciuma satului si un grup
