La prima vedere sunt identice. Cei care au minime cunoştinţe, le recunosc după dimensiuni: plasmele au peste 40 de inci, iar LCD-urile, sub 40. Pe măsură ce tehnologia avansează, această delimitare dispare. Se va ajunge la un război direct? Lună de lună, atât retailerii, cât şi producătorii anunţă creşteri spectaculoase ale vânzărilor de plasme şi LCD-uri. Dacă în cazul monitoarelor tubul catodic a dispărut deja de pe piaţă, în cazul televizoarelor, el reprezintă înc�
La prima vedere sunt identice. Cei care au minime cunoştinţe, le recunosc după dimensiuni: plasmele au
peste 40 de inci, iar LCD-urile, sub 40. Pe măsură ce tehnologia avansează, această delimitare dispare. Se va ajunge la un război direct?
Lună de lună, atât retailerii, cât şi producătorii anunţă creşteri spectaculoase ale vânzărilor de plasme şi LCD-uri. Dacă în cazul monitoarelor tubul catodic a dispărut deja de pe piaţă, în cazul televizoarelor, el reprezintă încă circa 90 de procente, diferenţa aparţinând LCD-urilor şi plasmelor. Iar specialiştii estimează că în aproximativ cinci ani procentajele se vor inversa. Şi totuşi, câţi dintre cumpărători ştiu într-adevăr care este diferenţa dintre cele două noi tehnologii?
În cazul plasmelor, imaginea este creată de electricitatea care „aprinde“ gazul din fiecare celulă (cu dimensiuni extrem de mici) care se află în display, între două panouri de sticlă, fiecare celulă „dobândind“ o altă culoare. LCD-ul este un display făcut dintr-un număr de pixeli monocromi aranjaţi în faţa unei surse de lumină. Are nevoie de mai puţină electricitate, deci tehnologia este preferată pentru produsele ce funcţionează pe bază de baterii.
„În mod tradiţional, LCD-urile erau folosite pentru ecrane mai mici, în timp ce plasmele erau preferate pentru ecranele mai mari“, explică Dragoş Tudor, specialist în marketing şi comunica