Adrian Nastase a fost, pina la caderea sa de meteorit oriental, omul politic prin excelenta.
Averea lui, etalata public, intr-o faimoasa degustare tv, a crescut si a dospit intr-un serai umbros pina la greata. Si politic. Lumea epocii Nastase a fost, cel putin intre 2000 si 2004, triumful politicii transformate in putere de absorbtie si coruptie.
Totul, dar absolut totul, de la relatia cu o Uniune Europeana intermediata de Verheugen aducatorul de firman, la postul de sef de gara nevazuta din goana trenului, s-a varsat intre baierile moi ale formulei: cumpara si lasa-te cumparat. Politica de stat, aceasta epoca de perditie democratica aproape totala n-a mai lasat decit sansa unui proces politic.
Cum anume mai poate fi lichidata sau macar avertizata apoteoza coruptiei, daca nu printr-un proces politic?
In acest sens si numai in acest sens, care descrie mai curind un posibil atac revolutionar asupra unei suprastructuri catastrofale, e procesul Nastase un act motivat politic. Impricinatul si fostii sai colegi de ghidusii oligarhice din PSD se vor plinge de presiuni politice, de razbunari dictate unei justitii obediente, pe firul scurt. Nu e exclus, dar nici nu are foarte mare importanta.
Justitia romana nu e in pozitia unei zine imbiate la pacat, iar aceasta lipsa pe deplin suburbana de inocenta a fost cladita de cei care depling, astazi, politizarea Justitiei. Pe scurt, datoram nucleului PSD distrugerea Justitiei sau, istoriceste mai exact, constituirea unei puteri judecatoresti cu rol alternativ de mascarici si rindas.
Ion Iliescu ar trebui sa taca studios, cu nasul infundat in dosarul iunie ’90.
O lunga traditie de automatism mucalit ii face pe politicienii nostri sa descopere, in instanta, ca sint victimele unor procese politice. Patriciu e detinatorul trofeului, dar nu e neaparat singu
