- Politic - nr. 225 / 15 Noiembrie, 2006 Nu mai constituie de mult o noutate faptul ca, atunci cand la vot sunt puse "propriile privilegii", parlamentarii voteaza cu ochii inchisi in favoarea acestora. Cum ar spune Ceausescu, "fara deosebire de (culoare politica si) nationalitate". Altfel, nu ne putem explica cum un numar de 10 deputati (din partide, aparent, antagonice!) au putut vota o propunere de modificare a Legii 393/2004, prin care primarii, viceprimarii, presedintii consiliilor judetene vor primi bani (in fond, nemunciti) si dupa incetarea mandatelor. Adica, este vorba de indemnizatii tranzitorii timp de trei luni de la incetarea mandatului, daca nu beneficiaza inca de pensii sau nu dispun de alte venituri. Prin aceasta initiativa _ neconstitutionala _ alesii locali se alatura parlamentarilor in casta care beneficiaza de mai multe drepturi (vezi Statutul parlamentarului) decat cetatenii de rand. Concret. Dupa primul mandat, indemnizatia tranzitorie este de 20%, dupa al doilea creste la 40%, in timp ce aceia care au avut mai mult de trei mandate vor beneficia de 80% din salariul pe care l-au avut ca alesi locali. Fireste, Guvernul nu a avizat proiectul pe aceleasi motive pe care a contestat Statutul parlamentarilor, faptul ca este incalcata Constitutia, prin ignorarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii. (Care legi, in paranteza fie spus, sunt votate si, in acelasi timp, incalcate de aceiasi parlamentari, cand este vorba de privilegiile lor!). In plus, Executivul a constatat ca este nesocotit si articolul 138 din Legea fundamentala, care solicita unor asemenea proiecte sa prezinte si modalitatile de finantare (traiasca Bugetul!) Dar sa nu ne amagim! Cand este vorba de privilegii, nu mai exista principii, nici opozitie in Parlament. Caci deputatii (parlamentarii, in general), fie ei PRM-isti, PSD-isti, PD-isti sau UDMR-isti, devin brusc (si dintr