RETETA DE VEDETA Din hatisul cuvintelor unei piese de teatru sau din notele unui cantec, de pe scena sau dintr-o cronica muzicala, Dana Dorian nu are pretentia de a da cuiva lectii despre succes. Doar povesti de viata. Concluziile le... gusta fiecare.
Cand acum cativa ani am vazut intr-un club piesa "Nebuni de familie", n-am comentat-o cu prietenii asa cum faceam de obicei. Era o poveste mult prea personala. O poveste in care si eu, si ei ne regaseam neplacut si dureros. Numele Danei Dorian insa avea sa-mi iasa in cale din ce in ce mai des. Iar cea care-si considera piesa de teatru, nu fara ironie, "o opera de tinerete", desi tineretea argumenteaza contrariul, imi aparea acum altfel. Iar cand legea anti-playback a zbarnait in boxe, m-am hotarat. Si cum nu ma dau defel in vant dupa fate incercand sa para vii balanganind microfoane de plastic pana li se "agata discuâ", am decis sa folosesc orice pretext ca s-o cunosc pe Dana Dorian. Si-a fost bucataria...
Miere cu sare De pe parcela ei de gresie preferata, dintr-un colt de bucatarie, o mata flocoasa si gri ma trateaza ca pe un musafir nedorit. Indiferenta, adevarata stapana a casei, in fata careia nici dobermanul familiei nu sufla.
"Mi-a placut intotdeauna sa stiu mai mult. Ceea ce e indeobste considerata o calitate", marturiseste Dana Dorian dupa ce ma avertizeaza ca am nimerit prost. Martea e ziua in care e modesta. Nu-i nimic, zic eu, iar ea se concentreaza in contrapartida pe defecte. "Pe de alta parte, am si-un neajuns la fel de mare: ma plictisesc repede. De la pianul cu care am inceput la 6 ani am ajuns la jazz, pop, arte plastice, actorie, pedagogie... Am facut pana si lentile pentru aparate de filmat la IOR. Cand am hotarat sa ma retrag din muzica si sa intru in presa, m-am decis sa fac cronica muzicala, ceea ce intr-un cotidian nici nu se pomenise pana atunci. Gheorghe Voicu si Miron Maneg
