Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ciuca si Craciunescu forteaza revenirea

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 15 noiembrie 2006 ·

Chiar daca nu sunt refacuti in totalitate, n-ar fi exclus ca fundasii centrali ai Stiintei sa incerce sa joace pe finalul acestui tur de campionat. Accidentati de foarte mult timp, Madalin Ciuca si Catalin Craciunescu au facut mari eforturi pentru a reveni cât mai rapid pe gazon, respectând cu strictete programul de recuperare impus de medici. Cu toate ca intrarea in normalitate este preconizata in returul acestui sezon, cei doi fundasi ai Stiintei, observând problemele cu care se confrunta Fane Stoica, au inceput sa forteze la antrenamente in speranta ca vor fi de ajutor mult mai devreme. Asa s-a intâmplat si in timpul sedintelor de pregatire de ieri, când Ciuca si Craciunescu au reusit sa efectueze exercitiile impuse de „Mourinho“ cot la cot cu ceilalti colegi de echipa. Acest lucru l-a bucurat pe tehnicianul craiovean, care nu s-a sfiit sa-i aprecieze pentru modul cum trateaza problemele pe care le au, dar i-a si „calmat“ atunci când a observat ca depun mai mult efort decât a fost cazul, de teama ca ar putea aparea complicatii. Tot la acest capitol si-a trecut numele si Stelica Stemat, mijlocasul craiovean revenind la echipa mare in forta, dupa ce in urma cu o saptamâna a acuzat unele probleme musculare. Spre deosebire de Ciuca si Craciunescu, medicul echipei, Claudiu Stamatescu, nu a consemnat nici o ameliorare in cazul lui Dorel Stoica si Constantin Gargalie, care s-au rezumat doar la câteva exercitii in sala de forta. Printre absenti s-au numarat Andrei Ionescu si Valerian Girla, care au completat lotul nationalei de tineret a României, pentru meciul cu Grecia. Fane Stoica lucreaza la finalizare Observând ca elevii sai nu stau atât de bine la faza de finalizare pe cât credea, Fane Stoica i-a supus ieri pe juveti, in cadrul celor doua antrenamente ale zilei, sustinute de la ora 10.00, respectiv 14.00, in Lunca Jiului, unui sir de elemente care sa „regleze“ acest

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 26 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Elena Udrea ar putea fi eliberată din penitenciar / Instanța judecă, joi, contestația DNA la decizia Judecătoriei Ploiești de liberare condiționată a fostului ministru

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgşor, dacă instanţa va respinge contestaţia formulată de DNA Ploieşti faţă de decizia Judecătoriei Ploieşt

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 10 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°