Segolene Royal
Partidul Socialist (PS) din Franta isi desemneaza, joi, candidatul in alegerile prezidentiale din 2007. Cei 218.000 activisti ai PS au de ales intre Segolene Royal, fost ministru in mai multe guverne ale anilor '90, Dominque Strauss Kahn, fost ministru al finantelor, si Laurent Fabius, premier intre anii 1984 - 1986, relateaza agentia AFP.
Dupa sase saptamani de campanie si sase mari dezbateri, dintre care trei televizate, estimarile neoficiale arata ca Segolene Royal este favorita, cu aproximativ jumatate din intentiile de vot.
Fost ministru al Mediului si apoi al Muncii, Royal si-a construit in mare parte ascensiunea pe imaginea de femeie moderna, afisand dorinta de a face politica intr-un mod mai apropiat de oamenii obisnuiti.
Deputat, in varsta de 53 de ani, Royal vrea sa reprezinte "dorinta de viitor" intr-o tara unde intre cetateni si elita a aparut o fractura, adancita de revoltele din suburbii din ultima perioada si de teama de globalizare.
In ciuda misoginismului cu care se confrunta in propriul partid, Segolene Royal se declara capabila pentru a-i succeda lui Jacques Chirac, aflat la putere de 12 ani.
„Unul dintre contracandidati a declarat, la finalul unei dezbateri pe teme de politica internationala, ca ar fi mai bine ca eu sa stau acasa si sa citesc carti de bucate”, a precizat aceasta.
Candidatura lui Royal vine intr-un moment in care, la nivel politic mondial, femeile reprezinta reinnoirea si au acces din ce in ce mai mult la functii inalte, precum in Germania sau in Chile.
Daca Segolene Royal obtine nominalizarea Partidului Socialist, s-ar putea infrunta in alegeri cu Nicolas Sarkozy, creditat ca posibil candidat al Uniunii pentru o Miscare Populara (UMP), partidul de guvernamant de centru.
Cei 218 mii de membri ai Partidului Socialist vor vota