Era o lume paralela, despre care Lenin nu dorea sa afle prea multe amanunte. De aceea, aceste orori ce se petreceau afara, dincolo de perdeaua sa de fum, nu-i tulburau seninatatea. Ziua de 17 iulie 1918 a fost la fel de obisnuita pentru Vladimir Ilici ca oricare alta. Presupunem ca el s-a sculat, ca de obicei, dis-de-dimineata si, asezat la masuta lui, si-a baut in liniste ceaiul, rasfoind proaspata editie a ziarului Pravda, pe care a parcurs-o in diagonala. Recitind, pentru a cita oara?, propriul sau articol, pe care reusise sa-l astearna pe hirtie in cursul diminetii precedente, corectindu-l pe alocuri in timp ce se desfaura sedinta obisnuita a Politbiroulului, mingiindu-si barbuta matasoasa, Vladimir Ilici zimbi ca pentru sine: era satisfacut de ce scrisese. Lui Lenin nu-i placea munca de rutina, birocratia, in general. Traind in exil vreme indelungata, era obisnuit sa aiba un program lejer, care se reducea la corespondenta, scrierea unor articole de presa si discutii pe care le purta in toiul zilei sau seara, fie la cafenea, fie in casa unor simpatizanti ai miscarii bolsevice. Preluind friiele puterii, Lenin se arata incintat sa conduca sedintele de guvern, care durau de la cinci pina la sase ore. Societatea noua nu era usor de construit. Numai in perioada noiembrie-decembrie 1917, comisarii poporului au dezbatut si aprobat un numar de peste cinci sute de probeleme de stat, incepind cu rechizitionarea bunurilor confiscate de la clasele instarite si pina la ordinele de executie. Sovrakom-ul avea nu numai puteri legislative, ci si executive, astfel ca decretele emise in timpul sedintelor ordinare erau puse in aplicare cu o rapiditate extraordinara, mai ales cind acestea erau legate de lupta cu dusmanul de clasa. Neobisnuit cu rigorile unei munci de rutina, in curind Lenin incepu sa dea semne de iritare. Prelind tezele invataturilor marxiste, el proferase disparitia