Pe treptele din faţa Sălii Polivalente apare în fiecare dimineaţă, un covor roşu. E ca şi când cei de acolo ar fi în aşteptarea vreunui oaspete important despre care nu ştiu decât că va veni într-o zi, nu se ştie când. Şi covorul e pus dimineaţă de dimineaţă, preventiv. Trecătorul care însă are răbdare cinci minute, observă că de fapt covorul nu e covor, ci doar o plapumă roşie, pe care se aşează resemnată, o mamă cu cei trei copii ai ei. De fapt patru. "Îl aşteptăm de Jancsi, copilul care umblă la şcoală. Aici vine în fiecare zi după ce termină orele, pentru că acasă nu mergem decât noaptea, după ce credem că soţul meu a adormit", ne-a spus Aranka, femeia care de câteva luni îşi creşte copiii pe treptele Polivalentei.

Creşte, e bineînţeles doar un fel de a spune, pentru că tot ce face e să îi supravegheze pe cei mici să nu cadă de pe scări, să stea în acel loc până la ora prânzului când fiul cel mare termină cursurile şi până când o pocăită, vine să îi aducă porţia de mâncare zilnică. "În fiecare zi între ora unu şi două, doamna pocăită vine cu mâncarea aici pentru că ştie de noi. Toată vara am stat aici pe scări. La început au venit poliţiştii şi ne-au alungat, dar au văzut că nu facem rău la nimeni şi ne-au lăsat în pace. Eu aş merge să stau acasă, că nu îmi place nici mie să stau afară, dar nu pot. Soţul meu bea şi ne bate pe toţi. Aşa că în casă intrăm pe furiş noaptea când el e mort de beat şi doarme şi plecăm dimineaţa când încă îi beat şi ne alungă el. Câteodată îi drept că ne lasă în pace dimineaţa, dar după o oră ne ia la bătaie. Nu am curaj să-i stau în faţa lui nici eu, nici copiii. Pun în cărucior haine groase, copiii grămadă şi venim aici. Acuma încă îi bine, dar după ce începe să ningă şi vine frigul mare, nu ştiu ce o să mă fac", ne-a spus femeia arătând înspre copiii cei mici, murdari, cu hainele şi mai murdare.

Destine

Cei trei