Esecul tentativei celor din Platforma de a pune mâna pe PNL prin revenirea de contrabanda in partid a impins si mai tare in plan secund maretul proiect al Uniunii Federative de Dreapta. Sa ne reamintim. Punctul-cheie al Manifestului de la Pitesti l-a reprezentat vointa semnatarilor de a realiza o noua structura politica in România postdecembrista. Autorul Proiectului, Valeriu Stoica, a tinut o lunga cuvântare menita a ne convinge ca: 1) Pentru echilibrarea scenei politice actuale e nevoie de crearea unei puternice formatiuni de Dreapta. 2) In conditiile actuale, o astfel de formatiune nu poate imbratisa decât ipostaza unei reuniuni a partidelor si partiduletelor situate la Dreapta intr-o constructie de tip Federativ. 3) Motorul acestei revolutii nu-l poate constitui decât grupul desprins din PNL. La vremea respectiva, am avut serioase indoieli fata de viabilitatea Proiectului. Fie si pentru ca: a) In România postdecembrista, parte a României eterne, se darâma mult mai usor, decât se construieste. Or, din câte se stie, pilonii Platformei vor ca, dupa sfarâmarea PNL, sa ridice, pe terenul ramas viran, o constructie mult mai mare si mai spectaculoasa. Ceva in genul ambitiei de a darâma un conac pentru a ridica in locul lui un nou Palat al Poporului. b) PNL e inca un partid la Putere si, beneficiind de acest enorm avantaj in România slugarniciei multilaterale fata de cei care au pâinea si cutitul, actuala conducere a PNL va reusi sa le puna celor cinci suficiente bete in roate pentru ca vehiculul lor sa ramâna in drum. c) O constructie in genul celei vizate si visate de Grup presupune adeziunea mai multor formatiuni. Pe hârtie, un proiect excelent. In practica, un proiect imposibil de realizat. Pentru ca in România e mult mai usor de rupt, decât de lipit ceva. Uniunea Federativa preconizata, chiar daca va pastra identitatea formatiunilor componente, inseamna renuntarea d