Pentru ca acest jurnal să nu devină un buletin de analize medicale şi un lung şir de reţete, mă opresc aici, în pragul anului 2001". Am citat ultima frază a celui de-al şaselea volum (1998-2000) din Jurnal-ul Monicăi Lovinescu. Începută în anii sumbri ai războiului rece, această cronică politică şi culturală a sfârşitului de secol XX se încheie în plină postmodernitate, cu doar câteva ore (minute) înainte de intrarea într-un nou mileniu. Privind retrospectiv cele două decenii radiografiate în jurnalele Monicăi Lovinescu, primul lucru care îmi vine în minte, în virtutea unui reflex cvasi-pavlovian, este un cântec al lui Bob Dylan, pe care cei care au trăit ultimii ani ai comunismului este imposibil să îl fi uitat: The Times they are changin'.
Este incredibil cât de mult s-a schimbat lumea din 1980 până la intrarea în anul 2001. În anul 1980, Uniunea Sovietică era condusă de Leonid Brejnev, România de Nicolae Ceauşescu, al cărui regim dădea primele semne de intrare în absurd, în Polonia era pe cale să fie introdusă Legea marţială, în Cehoslovacia Václav Havel, după ce fusese la originea Chartei 77, a scris, în 1978, faimosul eseu Puterea celor fără de putere şi stătea mai mult la închisoare decât acasă (până în 1989 a fost închis de trei ori, timpul total petrecut după gratii fiind de aproximativ 5 ani). La începutul anului 1980, Sartre, Raymond Aron, Barthes, Borges se aflau cu toţii în viaţă, iar postul de radio "Europa liberă" îşi trăia zilele cele mai glorioase. Douăzeci de ani mai târziu, realitatea este cu totul alta. Sistemul comunist s-a prăbuşit, Nicolae Ceauşescu a fost executat, foştii disidenţi Václav Havel şi Lech Wallesa au ajuns preşedinţi în ţările lor, Cehoslovacia s-a divizat paşnic, Iugoslavia s-a spart în bucăţi după un război interetnic devastator şi o intervenţie energică a trupelor NATO. În fostele state comuniste domneşte confuzia i