Nu ştiu dacă doar datorită unui joc al hazardului sau unui brusc interes pentru scriitorul de la a cărui moarte se vor împlini curând 45 de ani, Felix Aderca a făcut în ultimul timp obiectul - e adevărat din cu totul alte unghiuri de vedere - a două articole apărute în România literară". Dl. Nicolae Manolescu i-a citat un text despre Pensia lui Eminescu, publicat acum 75 de ani în ziarul "Adevărul", spre a reliefa lipsa de consistenţă a opiniilor care astăzi se ridică împotriva asistenţei materiale "pe care breasla şi statul o datorează scriitorilor". Iar domnişoara Simona Vasilache a glosat pe marginea unei ediţii postume de Contribuţii critice ale lui Aderca găsită într-un anticariat volant de la o gură de metrou.

Ambele texte, deşi din raţiuni diferite, m-au trimis pe mine la vraful de materiale despre Aderca adunate în cursul timpului şi care - acum când se discută cu atâta patos despre poziţia scriitorului faţă de vicisitudinile vremurilor în care îi e dat să trăiască - mi s-au părut a nu fi lipsite de un anume interes şi chiar de o anume actualitate.

Considerat unul din condeiele de primă mărime ale epocii dintre cele două războaie mondiale, figură foarte familiară în cercurile literare, în care avea mulţi prieteni ce-i apreciau, deopotrivă, scrisul şi "vraja de causeur" (cum a povestit Vlaicu Bârna), a colaborat, de pildă - după un calcul sumar - la peste 60 de publicaţii foarte diferite între ele, ca de pildă: "Noua revistă română", "Bilete de papagal", "Gazeta literară" (de sub direcţia lui Liviu Rebreanu), "Ideea Europeană", "îndreptarea" (organul Ligii Poporului, partidul generalului Averescu), "Sburătorul", "Viaţa românească", "însemnări ieşene", "Universul literar", "Vremea" (până în 1938) şi multe, multe altele.

Romanele, nuvelele, versurile, teatrul, eseurile i-au fost comentate, analizate în numeroase volume d