Mai interesanta decat jocul planurilor viata-moarte, tragic-comic, uitare-aducere aminte este - in cazul proaspatului film al lui Almodovar - pendularea intre banal si extraordinar. Putini cineasti - si poate nici unul contemporan - se pricep ca spaniolul sa dirijeze sforile unui joc atat de complicat. Printre noi coafuri, vopsit, gatit, crescut copii, femeile de aici ucid ca sa-si apere ori sa-si pedepseasca fiintele iubite, se ajuta devenind complice la crima cu naturalete absoluta, vorbesc cu mortii si cer, prin intermediul lor, stiri despre viata de dincolo. Firesc pentru un film de Almodovar, la fel cum fireasca e si devotiunea tandra cu care regizorul isi cara dintr-un film in altul femeile lui inimitabile, pe care nu se satura sa le contemple. Si totusi, Volver este cu totul altceva decat Ce-am facut sa merit asta?, Kika ori Femei in pragul unei crize de nervi, desi la el se rade copios, este diferit de Floarea secretului meu si Sange fierbinte, desi are melodrama din belsug, iar constructia lui e foarte departe de Totul despre mama mea ori Vorbeste cu ea. Spre deosebire de acestea doua din urma, de exemplu, filme asternute mult mai limpede sub ochii spectatorului, filme complicate, sofisticate, descriptive, analitice, Volver este pur si simplu trantit pe ecran, cu o forta de seductie vizuala si cu o vitalitate atat de furibunda, incat nu de putine ori privitorul uita ca filmul negociaza cu teme atat de dificile si solemne: moartea, crima, abuzul, remuscarea, dorul, umbrele disparutilor dragi, vantul de rasarit... Cel mai reusit pariu al lui Almodovar in acest caz este tocmai camuflarea sub ludic a gravitatii tematice, iar rezultatul este sublim si aproape indescriptibil. Gata cu structura desfasurata ca o armonica a la Totul... sau Vorbeste..., invitand la dezbateri nesfarsite, gata cu labirintul desenat cu minutie din filmele de inceput. Intr-un fel, Alm