Sporita miza pe real, pe biografism, pe micsorarea distantei dintre actantul liric si autor a dus in ultimul timp la aparitia de texte greu incadrabile, pentru care orice definitie e ori incompleta, ori hazardata.

Prezenta calatorie intr-o mare interioara mizeaza si ea pe comunicarea directa, nestanjenita de metafore savante, chiar daca, dintr-o anume cochetarie, autoarea afirma intr-un intermezzo (Hiatus, II): "Cartea mea nu este pentru librarii". De fapt, aceasta cochetarie e menita a sugera nu dispretul pentru comunicare, ci mai curand pentru forma comercializata a acesteia, textelor convenindu-le, intr-adevar, mai curand o voce meditativa care sa le rosteasca, pe un ton confesiv, pe un fundal muzical cameral.

Oralitatea acestei poezii vine din partea ei de jurnal, din ritmul de notatie zilnica, nepretentioasa. Iar lirismul ei disimulat, ori involuntar, vine din acceptarea marilor ritmuri naturale ale vietii vazuta ca indelebila trecere si deziluzie permanenta. In acest sens, nu Pessoa ori Bacovia (favoritii marturisiti ai autoarei) constituie posibilul model mental, ci mai curand Manuel Bandeira, poetul globalitatii trairii si al detaliilor prozaice surdinizate melodic: "Ah, cate lucruri am facut si astazi...// ce lin am bifat tot planul de actiune,/ am fost si colo, am rezolvat si asta,/ la cronometru, fiecare punct// si totusi, gandul e pustiu.// Ma sperie ce organizare am izbutit,/ ce bine intocmita a fost lista/ de prioritati, a lucrurilor/ menite sa moara instantaneu/ in sfanta zi de azi/ cand au batut si pentru mine/ clopotele,/ fara sa ma rascoleasca/ in vreun fel.". Golul, autoportretul esuat, melancolia dupa copiii ce pleaca in lume ("e vremea/ sa ma traduc/ in limba voastra magica/ lepadand farafastacurile/ de adult impenitent/ care de atatea ori/ v-a gresit fara a se cai"), geografia subiectiva a amintirii ("Caut la orice colt/ sechelel