La opt iunie a.c. predam la Cluj un text mai lung din opera umanistului italian, - Delicte şi pedepse, - marele cărturar jurist, contemporan cu iluminiştii francezi ai secolului XVII. Text încredinţat Martei Petreu ce conduce cu atât entuziasm minunata revistă "Apostrof".

Traducerea, după cum arătam mai demult în prefaţa clujană, aparţine răposatei prozatoare Dora Scarlat. în amintirea căreia, îmi îngădui să public şi în România literară un scurt fragment din tălmăcirea măiastră a Delictelor, şi-aşa depăşind cu mult spaţiul de tipărire al oricărei reviste.

Cap. XXXIX Despre un tip special de delicte

Oricine va citi această lucrare îşi va da seama că eu am omis un tip de delicte care a acoperit Europa de sânge omenesc şi care a înălţat acele estrade funeste, unde corpurile umane vii serveau de aliment flăcărilor, când spectacolul era vesel şi armonia plăcută pentru mulţimea oarbă la auzul gemetelor confuze şi surde ale nenorociţilor care ieşeau din vârtejurile de fum negru, fum de membre omeneşti, între trosnetul oaselor carbonizate şi sfârâitul viscerelor palpitând încă.

Dar oamenii cu judecată vor vedea că locul, secolul şi materia nu-mi permit să examinez natura unui astfel de delict. Ar fi prea lung şi în afara subiectului meu să arăt cât de necesară trebuie să fie o uniformitate perfectă de gânduri într-un stat, contra exemplului multor naţiuni; ca opinii care se deosebesc între ele doar prin unele diferenţe foarte subtile şi neclare, prea îndepărtate de capacitatea umană, pot totuşi să tulbure binele public, când una nu este autorizată cu precădere faţă de altele; şi cum natura opiniilor este compusă într-atât încât prin contrast se clarifică, fremătând şi luptând împreună, şi aducând la suprafaţă pe cele adevărate, cele false se scufundă în uitare, nesigure din cauza constanţei