Candva - Doamne, ce mult a trecut de atunci! - am fost colegi de banca. Eram copii si ne bucuram impreuna de nesfarsitele si uluitoarele miracole ale varstei.
Tin minte ca primele "carioci" la el le-am vazut. Ca si colile cerate de scris. Pe dreptunghiurile acelea imaculate si lucioase desenam personajele lui Walt Disney si insiruiam nume de fotbalisti sau de echipe. Caligrafiam cu grija, atenti la fiecare bucla sau linie, de parca dadeam examen la Arhitectura. Mai apoi, tot cu el, am pus la cale cele mai nastrusnice sotii in anii de liceu, cand eram nedespartiti. Glume si nazdravanii inocente, cum numai adolescenta este in stare sa nascoceasca, in cautarea propriei identitati. Sa fi fost prin clasa a X-a. Invatam dupa-amiaza si, la ultima ora, m-am apucat sa insailez versuri, bantuit de o muza cam palie, ratacita prin ungherele clasei. Memoria pastreaza inca la fel de proaspata, poezioara pentru care am obtinut doar opt la purtare si multe mustrari in cancelarie.
Din pacate, clopotelul a sunat inainte de vreme, lasand neterminata creatia mea literara. Pentru ca nu-si incheiase reprezentatia, neobositul dracusor m-a iscodit sa murdaresc cu creta alba partea de jos a bancilor, distractie la care colegul meu n-a ezitat sa-si aduca aportul nemijlocit, asa ca, pret de vreo ora, ne-am rupt buricele degetelor "pomadand" de zor nevinovatele obiecte de lemn. Dupa ce am terminat, am aruncat hartia cu mazgalelile lirice si am plecat spre casa, mandri de isprava noastra. A doua zi s-a produs deznodamantul scontat, mai putin consecintele in plan disciplinar. Colegii care invatau dimineata si-au "albit" fara sa stie uniformele si s-a starnit o harmalaie de nedescris, dar, dupa ce cineva a gasit versurile schioape si le-a predat directorului, intamplarea a devenit caz de consiliu profesoral si, ce mai tura-vura, am fost sanctionati exemplar. Ce a urmat este usor de
