Proiectul "Roşia Montană" include, ca într-o vitrină intens luminată, toate frămîntările din economia de tranziţie românească. Suspiciuni, atacuri dure, interese obscure, un investitor dubios şi asocieri de afaceri la limita legii. Afacerea Roşia Montană începe în anul 1997. Atunci, un investitor de origine română, Frank Timiş, reuşeşte să se asocieze cu Regia naţională pentru exploatarea zăcămintelor de aur de la Roşia Montană. Aici apar primele suspiciuni. În primul rînd, Frank Timiş nu pare a fi omul potrivit pentru exploatarea aurului românesc. Cu un trecut înceţoşat, proprietar al cîtorva companii care nu au avut niciodată rezultate spectaculoase, australianul de origine română este mai degrabă un tip cu multe conexiuni în lumea politică, decît un întreprinzător serios.

În al doilea rînd, contractul încheiat între Gabriel Resources (compania lui Frank Timiş) şi compania cu capital de stat a respectat principiul multor privatizări din România: iuţeala de mînă şi nebăgarea de seamă.

Frank Timiş cotează Roşia Montană Gold Corporation la Bursa de metale preţioase din Canada şi compania se capitalizează cu cîteva zeci de milioane de dolari. Acest lucru arată că firma nu dispunea de capitalul necesar dezvoltării proiectului "Roşia Montană". În sine, acest lucru nu este antieconomic. În fond, rolul bursei este acela de a ajuta companiile să se capitalizeze. Dar ne pot pune pe gînduri două lucruri. Primul: Frank Timiş încearcă să facă proiectul "Roşia Montană" fără bani în buzunare. Al doilea: există informaţii care arată că listarea companiei la bursa din Canada s-a făcut înainte de încheierea contractului cu Regia autonomă din Deva. Ceea ce indică faptul că firma lui Frank Timiş avea o mare foame de bani.

În anul 2005, Frank Timiş iese din scenă. El se retrage într-un moment delicat pentru companiile pe care le deţinea. Una dintre firmele sale i