E prima oară cînd folosesc Dilema veche în felul ăsta: vă rog să mă ajutaţi. Nu neapărat pe mine, ci pe cîteva mii de locuitori din satul Bîrla, judeţul Argeş. Întîmplător, satul meu.
Care e durerea lor? Nici una de care să ne pese. N-au haine frumoase, n-au veceu în casă, n-au apă plată cu lămîie şi nici cont în bancă. OK, unul are: proprietarul birtului. Dar şi-ăla e cont de credit, că şi-a luat utilitară... Cei mai mulţi sînt refugiaţi de la uzina "Dacia", alungaţi de moravurile franţuzeşti lipsite de înţelegere pentru scosul de piese, pe şest, din uzină. Alţii sînt supravieţuitorii CAP-ului, uimitor de bine întorşi la condiţia antebelică de mic proprietar cu ambiţii minuscule. Cei tineri trec prin şcoală cu viteză, preocupaţi devreme de lectura etichetelor de bere la pet şi fugăritul fetelor, după discotecă. Cîţiva îşi îndulcesc sărăcia cu raiduri prin locuinţele vecinilor - nimic spectaculos însă, la fel ca întreg destinul satului. Fiii săi cei mai ajunşi de pe la oraş sînt îndeobşte funcţionari şi militari - îi vezi în fiecare sîmbătă, perpetuînd tradiţia din anii â80 a umplerii portbagajului la origini. În sat nu s-a întîmplat niciodată nimic, după cum spune şi monografia scrisă de bunicul meu acum vreo 50 de ani. Ultima chestie cu adevărat interesantă a fost răscoala de la 1907, soldată cu un modest incendiu şi nici o victimă umană.
Ei bine, poate că e momentul să deranjăm puţin echilibrul de forţe între lene şi plictiseală, atît de caracteristic unei aşezări paşnice din Balcani. Cum? N-am nimic spectaculos în minte: doar o bibliotecă publică.
Trebuie să vă spun de la început că n-am consultat comunitatea înainte să mă apuc de treabă. Cînd am făcut-o, am aflat că era mai bună o staţie de benzină, nu una de cărţi (cel puţin aşa zic toţi vecinii, dezamăgiţi!). Însă e prea tîrziu pentru asta, odată ce bojdeuca pe care am cumpărat-o acolo
