Anuntul OMV-Petrom ca va creste pretul gazului cu 8,5% ne-a pus in fata unei ierni ascete, in frig si cu buzunarele goale. Nevroza Romaniei nu este singulara.
Anul trecut, presedintele Frantei, Jacques Chirac, a intervenit public pentru a determina gigantul american Hewlett-Packard sa renunte la disponibilizarea a 1.200 de angajati, iar premierul Dominique de Villepin a amintit HP de facilitatile de care a beneficiat pe teritoriul Frantei, propunand un cod de conduita pentru multinationale.
Administratia de la Paris a cerut si Comisiei Europene sa verifice legalitatea restructurarii a 6.000 de locuri de munca de pe continent. Comisia a ridicat neputincioasa din umeri, iar Franta a incasat cele mai acide ironii la adresa protectionismului sau.
Romania se loveste de limitele puterii sale intr-o lume globalizata si o doare mai rau decat dupa privatizarea Romtelecom. Are nostalgia unui capital autohton empatic la problemele sociale sau chiar a economiei de stat controlate politic.
Oricat ar fi de bine intentionati sau de puternici, presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu-Tariceanu nu pot impune OMV-Petrom pretul la gaze, asa cum nici Franta si nici Comisia Europeana nu au putut opri concedierile de la HP.
Anularea contractului de privatizare implica un proces international de rasunet, care ne-ar costa enorm si ca imagine, si ca bani. Iar sa revinzi Petrom acum inseamna sa te trezesti cu ambitiile rusesti in casa. TNK-BP da in continuare tarcoale companiei austriaco-romane pe la sediul din Viena.
Analizarea contractului de privatizare a companiei nationale Petrom este singurul mijloc de presiune al autoritatilor de la Bucuresti.
Documentul este calcaiul vulnerabil al OMV, incheiat de cabinetul Nastase intr-un moment in care si-ar fi dat si masinile personale pentru a convinge
