Roşia Montană este o localitate complicată: dacă cei care se opun proiectului "Roşia Montană Gold Corporation" spun că aurul de acolo este un blestem, nişte observatori mai optimişti, din afară, pot afirma că este un loc binecuvîntat, fiind înzestrat din multe puncte de vedere: reprezintă cea mai veche localitate din România atestată documentar, aflăm din filmul Noul El Dorado (regizor Tibor Kocsis), de 1870 de ani - se precizează pe site-ul ONG-ului local din opoziţie, "Alburnus Maior"; de aceea, subteranele comunei sînt doldora de vestigii romane şi de galerii aşijderea, pentru că mineritul se practica încă de atunci în zonă; la care se adaugă altfel de obiecte de patrimoniu, cele de suprafaţă, şi anume o serie de clădiri monument istoric, din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, printre care biserica greco-catolică, cea ortodoxă, "Casina" - pe vremuri, rezervată jocurilor de noroc şi balurilor; deloc în ultimul rînd, merită menţionat şi relieful, foarte variat şi aparte, alcătuit dintr-un amestec de culmi (printre care unele cu forme ciudate, precum Piatra Corbului, Despicata), coline, văi adînci, platouri, destule ape curgătoare, plus cele subterane, rezultate în urma mineritului, şi lacurile artificiale sau tăuri, dintre care 5 mai există şi astăzi. Şi, evident, aurul, cele mai mari rezerve din Europa ale mult-rîvnitului metal, estimate la 350 de tone (conform Studiului etnologic despre Roşia Montană, Bucureşti, DAIM, 2004, coordonat de dr. Paula Popoiu, cu sprijinul SC RMGC SA).
O voce forte
Pentru unii dintre roşieni, aurul nu e decît un blestem. Pentru Eugen David, preşedintele organizaţiei nonguvernamentale "Alburnus Maior" (evident, denumirea romană a comunei) - singura, dar puternica voce locală a opoziţiei -, preţiosul zăcămînt nu e, neapărat, o binecuvîntare. Întrebat cum s-ar putea dezvolta Roşia Montană - şi, implicit, cum ar putea pro
