ăntr-un moment al nerecunoştinţei aproape generalizate faţă de precursori, al dezlănţuirii unui rasism al vârstei de o vehemenţă fără precedent în istoria culturii române, Marius Sala publică o carte de portrete ale celor care au contribuit la formarea sa, începând de la bunicul din partea tatălui, Vasile Sala, "preot şi învăţător, figură legendară a Bihorului" şi continuând cu Mioara Avram, Grigore Brâncuş, Eugeniu Coşeriu, Ion Coteanu, Alexandru Graur, Valeria Guţu Romalo, Theodor Hristea, Iorgu Iordan, Alf Lombard, Gheorghe Mihăilă, Emil Petrovici, Alexandru Rosetti, Tudor Vianu şi mulţi alţii. În marea lor majoritate aceste personaje fac parte din lumea lingvisticii, domeniu în care Marius Sala s-a afirmat în mod strălucit, dezlegând complicate probleme ale dialectologiei, toponimiei, antroponimiei şi, mai ales, ale lingvisticii romanice. Nu lipsesc însă nici alţi intelectuali de elită, Eugen Simion de exemplu, coleg cu Marius Sala la Academia Română. Pe de altă parte, se observă că nu este vorba numai de înaintaşi, ci şi de oameni din aceeaşi generaţie sau chiar mai tineri, pe care autorul cărţii îi consideră ca făcând parte din biografia sa. Cert este că toţi sunt trataţi cu căldură sufletească şi gratitudine, dar şi cu spirit critic, ceea ce înseamnă cu atenţie. Marius Sala nu este convenţional cu semenii săi nici în cele mai convenţionale împrejurări, cum ar fi aniversările. Cartea sa reprezintă o lecţie de moralitate, putând contribui la iniţierea tinerilor de azi în ritualul recunoaşterii meritelor precursorilor şi contemporanilor (practicat în toate ţările civilizate).

Volumul are însă nu numai o valoare pedagogică, ci şi una documentară, astfel încât ar trebui să şi-l procure toţi cei interesaţi de istoria culturii noastre. Aproape în fiecare portret întâlnim informaţii noi sau prea puţin cunoscute care completează imaginea pe care o avem des