Romanii au remarcat repede ca Basescu a mers in Libia lui Khadafi pe urmele lui Ceausescu. Relatia a fost cimentata inainte de 1989 de escapadele vanatoresti ale celor doi dictatori, de munca romanilor pe santierele Jamahiriei si de miile de studenti libieni care au deprins diferite taine in Romania. In ciuda optimismului lui Basescu, deocamdata putine companii romanesti au forta financiara de a patrunde pe piata Libiei si pe pietele din nordul Africii. Putem insa valorifica expertiza libiana in petrol si gaze sau constructii civile alaturi de puternice firme occidentale. Iar Romania poate oferi in cadrul dezbaterilor privind politica energetica a UE o expertiza si niste relatii dezghetate cu Libia. Excentricul despot libian a devenit un personaj frecventabil, chiar daca unii lideri occidentali sunt in continuare tinuti la usa cortului lui Khadafi. Ministrul spaniol de Externe, de exemplu, a asteptat in zadar zece ore la locul unde avea programata o intalnire. Tony Blair insa a fost primit cu surle si trambite la Tripoli, caci jucase un rol crucial in schimbarile de la Tripoli. La Bucuresti s-a vorbit insa foarte putin despre semnificatia acestor evenimente care fac acum posibile vizite si planuri. La sase zile dupa ce Saddam era capturat si infatisat lumii in timp ce un medic militar american il cauta de paduchi, Kadhafi renunta la armele de distrugere in masa. Anuntul era facut la Londra de Tony Blair. Negocierile secrete fusesera initiate de Kadhafi, care i-a contactat pe britanici in 2003, in timpul declansarii razboiului impotriva lui Saddam. La Tripoli, un despot mai inteligent pricepuse mersul istoriei si faptul ca la Washington si Londra erau lideri dispusi sa manuiasca si biciul. Nu e mai putin adevarat ca, spre deosebire de Saddam, Khadafi avea portile inchise mai peste tot. Agentii libieni nu atacasera doar zborul Pan Am 103, ci si un avion de linie fran