Interventiile publice ale fostului ofiter al Directiei de Informatii Externe Liviu Turcu riscau sa treaca nebagate in seama, daca n-ar fi fost episodul Varujan Vosganian, ramas nedeslusit pana astazi. Si e pacat, pentru ca, oricate semne de intrebare ar ridica personajul Liviu Turcu, spusele lui trebuie sa ne dea de gandit. Nu e vorba de listele cu nume sonore de personalitati politice care ar fi colaborat cu Securitatea (pentru care nu a prezentat nici o proba concreta), ci intereseaza descrierea mecanismului colaborationismului in ultimele doua decenii ale regimului comunist din Romania, si pentru relevarea amplitudinii acestui fenomen. Liviu Turcu spune ca structurile birocratice din Romania comunista erau constituite din retele de colaboratori ai Securitatii. Cifrele furnizate - 95% in centrala Ministerului de Externe, 99% la oficiile diplomatice din exterior; 90% in centrala Ministerului Comertului Exterior si 99% la oficiile diplomatice; 90% din personalul Ministerului de Finante si al Bancii Nationale etc. - ar face pana si KGB-ul rosu de invidie. Potrivit marturiei lui Liviu Turcu, Securitatea avea control total asupra carierelor din administratie: “Asa cum acceptul de a deveni membru al PCR crea conditii favorabile pentru deschiderea portilor catre o educatie si cariera profesionala mai mult sau mai putin normala, in ultimele decenii ale regimului Ceausescu acceptarea conditiei de membru al retelei informative s-a substituit factorului politic drept garant al securitatii profesionale si sociale” (De la colaboratori, salt la... disidenti, Jurnalul National, 26 octombrie 2006). Dar cel mai grav aspect dezvaluit de Liviu Turcu se refera la functionarea pana astazi a retelelor vechii Securitati, preluate de noile servicii secrete infiintate dupa decembrie ’89, SRI si SIE, retele care au secretat un segment consistent din elita politica, economica si administrati