Lovitura de teatru. Toate deciziile luate in Delta Dunarii de un an si jumatate incoace sunt ilegale si inaplicabile. Organismul care ia decizii conform legii in regiune - Consiliul Stiintific al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii - e ilegal constituit si nefunctional. Desi problema este extrem de grava, guvernantii nu fac nimic pentru rezolvarea ei.
Rezervatia Biosferei Delta Dunarii (RBDD), sit natural inscris in patrimoniul universal de UNESCO si de alte organizatii mondiale de prestigiu, a fost infiintata in 1990. Zona unica in lume si extrem de valoroasa, Delta a capatat o lege speciala care sa o protejeze (82/1993), act normativ organic elaborat la vremea respectiva impreuna cu experti straini, specialisti in ecologie si biodiversitate. Legea prevedea delimitarea teritoriului Rezervatiei, in care este inclusa Delta propriu-zisa (suprafata dintre bratele Chilia si Sf. Gheorghe ale Dunarii) si alte zone de o inestimabila valoare naturala din judetele Tulcea si Constanta. Actul normativ stipula infiintarea Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), organism care sa raspunda, mai presus de Consiliul Judetean, Prefectura si primariile locale, de soarta Rezervatiei. In fruntea ARBDD se afla un guvernator, dar conducerea institutiei este realizata de Consiliul Stiintific, for din care fac parte in majoritate covarsitoare membri ai Academiei Romane, ingineri si oameni de stiinta. Acestia se reunesc de cateva ori pe an pentru a hotari destinele Deltei. Schimbarea Consiliului Stiintific se face prin hotarare de guvern, iar conducere CS este asigurata de guvernatorul ARBDD.
VECHIUL CONSILIU. La 1 aprilie 2005, guvernatorul de atunci, Virgil Munteanu, care obtinuse diplome internationale pentru Delta a fost inlocuit din motive strict politice cu liberalul Paul Cononov, fost administrator la o firma de gunoaie din Tulcea pe care