"Mă numesc Xenia Negrescu, am 13 ani şi trăiesc în comuna Eşelniţa-Mehedinţi, din Cazanele Dunării. Tatăl meu este preot, iar mama profesor şi în fiecare săptămână îi văd citind România literară. Uneori am răsfoit-o şi eu, descoperind astfel rubrica dumneavoastră..." Şi Xenia continuă cu alte câteva detalii. Primele versuri, de pe la patru ani, i le notează sora ei, apoi învăţând să scrie, i se întâmplă ca în anumite clipe să simtă că trebuie să aibă la îndemână un petec de hârtie şi un creion. Este un copil inspirat, cu simţul limbii şi al mărturisirii dezvoltat. Textele ei de acum, nu cultivă forma fixă, nici împiedicările în rime şi fluidităţi purtate de cadenţe; probabil că le-a abandonat fără regrete, chiar dacă nu total, încă din copilăria mică. Cu siguranţă, prin educaţia primită, îi este familiară bucuria de a se exprima substanţial, de a comunica cu semenii ca de la suflet la suflet. Versurile sale sunt scurte discursuri pe teme diverse, despre ploaie şi caniculă, despre întuneric şi poziţia în spaţiu a morţii care contemplă lumea neştiutoare şi nedoritoare să ia act de existenţa ei. Despre lacrimi, cu seriozitate, şi despre suferinţele lui Dumnezeu, care are suflet şi ne ţine de mână, de mâna cu care scriem şi cu care făptuim şi bune şi mai puţin bune. în tăcerea caldă în care mila Lui ne conduce ca în propriul nostru interior, medităm. Sunt bucuroasă de reuşitele Xeniei, căreia îmi permit să-i propun un debut de probă în chenarul acestei rubrici, pe care o citeşte, într-o revistă pe care ai ei o citesc săptămânal. Şansele adolescentei sunt luminate într-un urcuş spiritual evident. O voi aştepta cu răbdare, în timp, cu poemele pe care le va mai scrie, cu puritatea şi încântarea unui semen al meu, de taină şi de încredere. Iată câteva din textele Xeniei, care nu are decât 13 ani: "Cu răutate soarele l-am stins/ Cu bunătate Dumnezeu iar l-a aprins/ Şi ne vom